Home » D:News » Povestea turistului care susţine că a supravieţuit nouă zile în pădurea amazoniană cu ajutorul maimuţelor. ”În douzeci de ani nu am avut parte de aşa ceva”

Povestea turistului care susţine că a supravieţuit nouă zile în pădurea amazoniană cu ajutorul maimuţelor. ”În douzeci de ani nu am avut parte de aşa ceva”

Povestea turistului care susţine că a supravieţuit nouă zile în pădurea amazoniană cu ajutorul maimuţelor. ”În douzeci de ani nu am avut parte de aşa ceva”
Publicat: 26.03.2017
Localnicii din zona amazonului bolivian susţin că junga te poate ,,înghiţi'' într-o secundă. Majoritatea turiştilor care vizitează parcul naţional din Madidi se află sub protecţia pădurarilor din zonă. Însă în cultura boliviană creaturile mistice, precum spiritele pădurii, există, iar subminarea acestora poate avea efecte devastatoare.

Maykool Coroseo Acuna, un chilian de 25  de ani, a dispărut subit în pădurea tropicală. Întâmplarea a avut loc în circumstanţe misterioase, afirmă pădurarii.

Maykool făcea parte dintr-un grup de turişti ai unei agenţii. În prima zi după ce a studiat pădurea împreună cu pădurarii, bărbatul s-a întors în tabără încântat de tot ce a văzut.  În acea seară pădurarul Freizer a invitat grupul să asiste la o ceremonie pentru Pachamama în cadrul căruia şamanii aduceau mulţumiri mamei Pământ pentru că le-a permis să pătrundă în pădure, conform National Geographic.

Maykool a fost singurul din grup care a refuzat  să participe la ceremonie. Atunci când Freizar s-a întors la cabina sa pentru a-l verifica, bărbatul dispăruse. Panicat, pădurarul a luat legătura cu colegii săi şi au început să-l caute pe Maykool prin pădure. Deşi au căutat pe parcursul întregii nopţi, nu au găsit nicio urmă a lui Maykool. ,,S-a întâmplat din cauză că a jignit-o pe Pachamama. Nu a vrut să participe la ceremonie,” a spus pădurarul Feizar. 

Bolivienii consideră pădurea o forţă mistică, plină de spirite rele şi bune. Prin nerespectarea Pachamamei, entitatea îl trimite pe Duende, un spirit malefic pentru a-i ascunde victimele într-o altă dimensiune. Aceste credinţe sunt acceptate şi de forţele de ordine din zonă. 

,,Mentru mine şi pădurarii mei aceasta este cultura noastră. Noi credem că Duende este real şi Maykool a fost luat de el,” spune Marcos un alt pădurar. 

Ritualurile şamanilor

Pentru a-l găsi pe bărbat, ghidul a chemat doi şamani foarte cunoscutţi din zonă, Romulo şi Tiburcia. 

În urma unui ritual, şamanii au afirmat că Duende a apelat la spiritul Mapajo al arborilor pentru a-l ascunde pe Maykool. ,,Este departe de noi, nu putem ajunge la el,” au declarat ei. 

În urma unor ceremonii complicate, şamanii au afirmat că ar putea readuce sufletul bărbatului înapoi în dimensiunea umană. Pădurarii s-au împărţit în grupuri mici şi au început să cerceteze pădurea, la scurt timp familia lui Maykool a ajuns în tabăra din pădurea amazoniană.

După zile epuizante de cercetări şi ritualuri pănâ în zori, echipele nu au reuşit să descopere nicio urmă a bărbatului, deşi majoritatea erau pădurari cu experienţă. ,,În douzeci de ani nu am avut parte de aşa ceva,” spune Freizar. 

La şase zile de la dispariţia lui Maykool, pădurarii au descoperit o şosetă a bărbatului. Şamanii au afirmat că obiectul personal îi va ajuta să ajungă mai repede la bărbat, care nu ar mai fi rezistat mult în pădure fără apă şi hrană. 

După încă două nopţi de ritualuri, Romulo şi Tiburcia au afirmat că au plătit datoria către Pachamama şi că spiritul îl va elibera pe Maykool. 

Descoperirea suprinzătoare

În dimineaţa următoare, un grup de pădurari au auzit strigăte. Au oprit motorul şi au auzit un alt grup de cercetători de pe malul apei care strigau ,,L-am găsit!”. 

După ce a supravieţuit nouă zile, singur, în sălbăticie a fost descoperit la mai puţin de un kilometru de tabăra Max Adventures. Starea lui Maykool era precară, era deshidratat şi pielea îi era ciupită de ţânţari şi înţepată de spini. 

După ce a ajuns în tabără, bărbatul a fost aşezat într-un hamac şi a început să povestească modul în care a supravieţuit. Acesta a afirmat că în seara dispariţiei i-a trecut un gând ciudat prin cap. Maykool a declarat că a avut o dorinţă puternică de a părăsi pădurea. A început să alerge când a observat că sandalele îl îngreunează s-a descălţat şi a început din nou să alerge până când s-a oprit lângă un copac, unde a început să se gândească la tot ce a făcut. 

A reuşit să supravieţuiască urmând un grup de maimuţe care îi aruncau fructe din copaci şi îi conduceau către adăpost şi zone cu apă curată. 

Salvatorii lui Maykool au continuat să creadă că Duende l-a răpit pe bărbat, însă acesta a afirmat că nu crede în astfel de spirite sau în ritualurile  şamanilor, ci doar în Dumnezeu. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă