Home » Știință » Cercetătorii au descoperit un parazit care intră în ochiul gazdei şi îi controlează creierul

Cercetătorii au descoperit un parazit care intră în ochiul gazdei şi îi controlează creierul

Cercetătorii au descoperit un parazit care intră în ochiul gazdei şi îi controlează creierul
Publicat: 13.05.2017
O echipă de la Institutul de Ecologie şi Evoluţie din Moscova a găsit că un parazit comun numit Diplostomum pseudospathaceum a dezvoltat capacitatea de a se adapta vieţii complexe.

Cercetătorii au observat ciclul acestui parazit, informează Science Alert.

Acesta îşi depunde ouăle în tractul digestiv al păsărilor, iar ouăle ajung în apă cu ajutorul fecalelor. Apoi, larvele caută melci în care să se ataşeze pentru a se maturiza şi a se reproduce asexuat. Urmează o nouă etapă a larvelor, o formă de parazit care părăseşte melcul  pentru a se aşeza în globul ocular al unui peşte. Peştele este mâncat de pasăre, cu tot cu ochiul infectat, iar distracţia începe din nou.

Studiile au arătat că parazitul poate afecta vederea gazdei şi s-a suspectat că acest lucru ar ajuta parazitul să facă mai dificilă detectarea prădătorilor. Totuşi, conform cercetătorilor, acest lucru se întâmplă când parazitul este matur şi când are posibilitatea de a se reproduce în intestinul păsării.

Un lucru şi mai interesant este că „larvele imature de D. pseudospathaceum induc schimbări în comportamentul gazdelor care le poate proteja de prădători”, conform cercetătorilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O descoperire neaşteptată despre un parazit al pisicilor schimbă tot ceea ce ştiam despre bolile infecţioase

O boală înfricoşătoare cauzată de un vierme parazit se răspândeşte într-un ritm îngrijorător. ”Este ca şi cum ai avea un glonţ care se mişcă încet prin creier”

Cancerul nu este o boală, ci o nouă specie de parazit, susţine un nou studiu

Caz extrem de rar. Un bărbat a stat cu un vierme în creier timp de 4 ani (FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea luminoasă a crescut cu 16% la nivel mondial în doar 9 ani, dar schimbările nu sunt uniforme
Poluarea luminoasă a crescut cu 16% la nivel mondial în doar 9 ani, dar schimbările nu sunt uniforme
Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Disney era aproape de colaps. „Cenușăreasa” a fost filmul care l-a salvat
Disney era aproape de colaps. „Cenușăreasa” a fost filmul care l-a salvat
Jack Broughton, părintele boxului modern. A transformat luptele fără mănuși din Anglia secolului al XVIII-lea
Jack Broughton, părintele boxului modern. A transformat luptele fără mănuși din Anglia secolului al XVIII-lea
Ce înseamnă, mai exact, să fii om?
Ce înseamnă, mai exact, să fii om?
Cel mai puternic accelerator de particule din lume a dezvăluit materia primordială de după după Big Bang
Cel mai puternic accelerator de particule din lume a dezvăluit materia primordială de după după Big Bang
Confirmat științific! De ce este bine să încălzim mâncarea pentru pisici?
Confirmat științific! De ce este bine să încălzim mâncarea pentru pisici?
Anotimpurile nu mai respectă calendarul. Ce arată un nou studiu?
Anotimpurile nu mai respectă calendarul. Ce arată un nou studiu?
Europenii și-au pierdut încrederea în SUA, iar unii le consideră chiar o amenințare
Europenii și-au pierdut încrederea în SUA, iar unii le consideră chiar o amenințare
Abdicarea unei legende. Faptele sale au influenţat decisiv epoca în care a trăit
Abdicarea unei legende. Faptele sale au influenţat decisiv epoca în care a trăit
Cum riscă o țară vecină cu România să piardă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană?
Cum riscă o țară vecină cu România să piardă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană?
Ucraina și Rusia, tot mai aproape de un acord pentru încheierea războiului
Ucraina și Rusia, tot mai aproape de un acord pentru încheierea războiului
Cea mai mare specie de pinguin din lume a intrat oficial pe lista speciilor pe cale de dispariție
Cea mai mare specie de pinguin din lume a intrat oficial pe lista speciilor pe cale de dispariție
Donald Trump vrea ca NATO să redeschidă Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump vrea ca NATO să redeschidă Strâmtoarea Ormuz
Mâncarea din copilărie poate reprograma creierul pe viață, indică un studiu
Mâncarea din copilărie poate reprograma creierul pe viață, indică un studiu
Când Europa a apăsat pe trăgaci: Mecanismul care a împins lumea în Primul Război Mondial
Când Europa a apăsat pe trăgaci: Mecanismul care a împins lumea în Primul Război Mondial
Oamenii de știință au descoperit unde s-ar fi putut ascunde apa pe Lună
Oamenii de știință au descoperit unde s-ar fi putut ascunde apa pe Lună
Gandalf nu este un vrăjitor, ci o stea care ascunde ceva magic
Gandalf nu este un vrăjitor, ci o stea care ascunde ceva magic