Home » Cultură » Calea Victoriei va redeveni pietonală pentru două zile

Calea Victoriei va redeveni pietonală pentru două zile

Publicat: 30.05.2017
Evenimentul îşi propune să spună povestea uneia dintre cele mai emblematice artere ale Capitalei, o stradă elegantă şi plină de tradiţie, folosindu-se de trecutul acesteia, însă, ancorându-se în prezent prin activităţi şi manifestări stradale de sărbătoare.

În cele două zile, segmentul de la intrarea dinspre Piaţa Victoriei, până la intersecţia cu strada George Enescu, va devein exclusiv pietonal, scrie Mediafax.

Luând la pas una dintre cele mai frumoase străzi din Capitală, vizitatorii vor descoperi artişti stradali, mimi, arlechini, animatori pe picioroange, păpuşi uriaşe, muzicieni, portretişti şi caricaturişti, dar şi o serie de manifestări artistice menite să însufleţească centrul oraşului, precum lansări de baloane de săpun, studiouri foto mobile, concerte ale unor grupuri vocale şi instrumentale şi multe altele.

Noutatea acestei ediţii constă în faptul că zona pietonală va deveni un imens teren de joacă, dedicat celebrării Zilei Copilului, unde vor fi organizate echipe pentru participarea la diverse jocuri şi concursuri.

Nu vor lipsi din această ediţie atelierele de creaţie, precum şi reprezentaţii de spectacole de teatru pentru copii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum s-au proiectat mesajele de la protestele din Piaţa Victoriei

Anunţul primarului Bucureştiului despre clădirile monument istoric de pe Calea Victoriei

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer

Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii

Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el

Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață

Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată

Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani

Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente

O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață

Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare

Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat

Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?

Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile

13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?

De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic

Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin

Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”

De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp