Home » Cultură » Un bust care îl reprezintă pe Vintilă Brătianu, iniţiatorul celebrei doctrine ”prin noi înşine,” descoperit după zeci de ani în curtea unei şcoli

Un bust care îl reprezintă pe Vintilă Brătianu, iniţiatorul celebrei doctrine ”prin noi înşine,” descoperit după zeci de ani în curtea unei şcoli

Publicat: 13.07.2017
Un bust al lui Vintilă Brătianu, fost prim-ministru al României în perioada 1927-1928, a fost descoperit cu ocazia unor săpături în curtea unei şcoli din Vrancea, cel mai probabil fiind îngropat acolo de zeci de ani.
Sculptura a fost descoperită cu ocazia unor săpături pentru reţeaua de utilităţi în curtea Şcolii Primare din Coteşti-Odobasca şi a fost preluată în custodie de Primăria comunei Coteşti.

Bustul, cel mai probabil din bronz, este într-o stare de conservare bună, cu excepţia unor deteriorări în zona feţei. Inscripţiile aflate pe bust arată că acesta a fost creat de către sculptorul Oscar Han, autorul „Statuii Victoriei” de la Tişiţa, monument înscris în Lista Monumentelor Istorice, informează specialişti ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea care s-au deplasat la faţa locului împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.

 
 
La iniţiativa Primăriei Coteşti, un expert a realizat o verificare iniţială a bustului, care îl reprezintă, în opinia acestuia, pe Vintilă I. C. Brătianu, prim-ministru al României în perioada 1927-1928.
 
În funcţie de rezultatul evaluării, care va stabili autenticitatea şi valoarea bunului cultural, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea va declanşa procedura de clasare a bustului în Patrimoniul cultural naţional mobil.
 
Cu această ocazie, Primăria comunei Coteşti şi-a arătat intenţia ca, după încheierea procedurilor de evaluare, să asigure restaurarea bunului şi ridicarea unui soclu în comuna Coteşti în vederea punerii în valoare a operei, cu o importantă semnificaţie istorică.
 
Născut la 3 septembrie 1867, Vintilă I. C. Brătianu (d. 21 decembrie 1930, Mihăieşti, judeţul Vâlcea) a fost om politic, economist, prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi membru de onoare al Academiei Române. În istoria economică a României, Vintilă I. C. Brătianu, al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu, este recunoscut drept economistul care a formulat principiul economic liberal „prin noi înşine”, în baza căruia a fost elaborată şi aplicată politica economică a Partidului Naţional Liberal în primul deceniu interbelic. Cu o bogată experienţă în domeniul economic a ocupat funcţii diverse în administraţia publică, în sectorul bancar şi în cel minier.
 
Nicolae Iorga spunea despre Vintilă Brătianu că este „onest, muncitor, patriot, dar necăjicios şi iute la vădirea mâniei sale, amestecându-se în toate şi luând-se în gură cu toată lumea…, urând orizonturile largi în care «omul de stat» se pierde şi privind cu strălucitorii lui ochi mărunţi de cârtiţă amănuntele cele mai neînsemnate”.
 
Născut la 3 decembrie 1891, Oscar Han a fost elevul lui Dimitrie Paciurea şi membru al „Grupului celor patru”, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Francisc Şirato.
 
Sculptorul preferat al Casei Regale, Oscar Han a fost distins pentru activitatea sa cu meritul de maestru emerit al artelor. În 1945, a fost acuzat de comunişti că ar fi fost legionar, dar mai târziu a fost reabilitat.
 
Printre creaţiile sale se numără  „Monumentul eroilor” (1916) din Războiul pentru Independenţă, bustul tenorului Nicolae Leonard (1929), monumentul poetului Mihai Săulescu (1930), amplasat în apropierea oraşului Predeal. De asemenea, de-a lungul carierei artistice, a realizat monumentul lui Mihai Eminescu (1934), amplasat pe faleza Cazonului din Constanţa, dar şi statuia constructorului podului de la Cernavodă, „Anghel Saligny” (1958), amplasată tot la Constanţa. Printre statuile şi monumentele realizate de Oscar Han se numără şi cea a domnitorului Mircea cel Bătrîn (1967), a domnitorului Mihai Viteazul (1968), precum şi a compozitorului George Enescu (1972). Mai mult, sculptorul a participat la Saloanele Oficiale din Bucureşti, a expus la diferite expoziţii de artă românească în străinătate, dar şi la unele manifestări internaţionale de la Veneţia, Anvers, Paris, Haga, Amsterdam, Barcelona. 

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026
Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?
Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?