Home » Cultură » John Ashbery, maestru al poeziei americane contemporane, a murit

John Ashbery, maestru al poeziei americane contemporane, a murit

Publicat: 05.09.2017
John Ashbery, unul dintre cei mai importanţi poeţi americani contemporani, a murit duminică, 3 septembrie, la vârsta de 90 de ani, la Hudson (New York).

Născut la 28 iulie 1927 la Rochester (New York) cu studii la Columbia University, Ashbery a publicat peste 30 de volume de versuri, iar pentru „Self Portrait in a Convex Mirror” (apărut în 1975) a primit premiul Pulitzer, National Book Award şi National Book Critics Circle Award, devenind astfel singurul scriitor american laureat al celor mai mari trei premii literare americane în acelaşi an, pentru aceeaşi carte, scrie Mediafax.

În anul 2012, preşedintele Barack Obama i-a conferit lui John Ashbery înalta distincţie National Humanities Medal. În limba română nu i-a fost tradus niciun volum, dar figurează în antologiile: „Antologie de poezie americană.

De la începuturi până azi” (Editura Minerva, B.P.T., Bucureşti, 1978; ediţie îngrijită de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin; prefaţă şi tabel cronologic de Dan Grigorescu), „Lirică americană contemporană” (Editura Albatros, Bucureşti, 1980; traducere şi prefaţă de Virgil Teodorescu şi Petronela Negoşanu) şi „Poezie americană modernă şi contemporană” (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986; selecţie, traducere, note şi comentarii de Mircea Ivănescu; prefaţă de Ştefan Stoenescu).

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie

Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă

Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă

De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine

Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri

Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)

Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto

Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin

Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?

Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?

Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist

O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București

Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online

Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?

Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării

Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale

Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat