Home » Știință » Descoperire uimitoare cu privire la materia organică de pe Ceres: originea acesteia este nativă

Descoperire uimitoare cu privire la materia organică de pe Ceres: originea acesteia este nativă

Descoperire uimitoare cu privire la materia organică de pe Ceres: originea acesteia este nativă
Publicat: 23.10.2017
Din momentul în care nava spaţială Dawn a NASA a localizat materie organică pe Ceres, savanţii au încercat să afle originea acestuia. Dovezile indică faptul că materia organică este nativă, produsă chiar pe planeta pitică şi nu provine din asteroizii şi cometele care au lovit planeta.

„Descoperirea unei mari concentraţii de material organic lângă craterul Ernulet este o enigmă”, a precizat Simone Marchi, savant la Southwest Research Institute. „A fost materialul organic adus pe Ceres după formarea ei? Sau a fost sintetizat şi/sau concentrat într-o anumită locaţie datorită proceselor interne? Ambele scenarii au lipsuri, deci ne poate lipsi o parte critică din puzzle”, adaugă acesta.

Se consideră că Ceres a apărut acum 4,5 miliarde de ani la începutul Sistemului Solar. Localizarea planetei pitice la graniţa dintre partea interioară a Sistemului Solar şi cea exterioară şi compoziţia caracterizată prin argile, carbonaţi de sodiu şi de amoniac, sugerează o evoluţie chimică foarte complexă. Rolul materiei organice în această evoluţie nu este înţeles pe deplin, dar are o importanţă majoră în astronomie, scrie Science Daily.

„Recent, am investigat viabilitatea originii materiei organice în urma unui impact cu o cometă sau asteroid”, a precizat Marchi.

Modelele dezvoltate de echipa de cercetare au indicat că impacturile mari, cu viteze ridicate, ar fi distrus aproape toată materia organică. În schimb, la viteze de impact mai mici, 20-30% din materia organică ar fi fost păstrată. Totuşi, distribuţia spaţială a acestei materii pe Ceres nu se potriveşte cu locurile în care au avut loc impacturile. În acest sens, Marchi sugerează că „descoperirea indică faptul că materia organică de pe Ceres este nativă”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cercetătorii au descoperit că planeta pitică Ceres are multă apă – VIDEO

În emisfera nordică a planetei pitice Ceres ar putea exista apă. Descoperiri incredibile privind istoricul corpului ceresc

Procesul bizar de pe suprafaţa lui Ceres. Planeta pitică are vulcani de gheaţă

Misterul de pe Ceres. Fotografia surprinsă de sonda spaţială Dawn îi lasă fără explicaţii pe savanţi – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle