Home » Cultură » Toate ţările lumii au ceva în comun. Numele lor provine dintr-una dintre aceste categorii

Toate ţările lumii au ceva în comun. Numele lor provine dintr-una dintre aceste categorii

Publicat: 27.10.2017
Cu toţii ne-am întrebat, probabil, cum au căutat părinţii noştri prin toate numele din lume ca să-l aleagă pe cel mai frumos pentru noi.

Este posibil ca sute de prejudecăţi aflate în subconştientul nostru să fi influenţat această decizie. De exemplu, cu toţii avem o preferinţă pentru anumite cuvinte şi nume care încep cu prima literă a numelui nostru, scrie Gândul. 

Totuşi, există ceva la care nu ne gândim atât de profund. Vorbim despre numele străzilor, oraşelor şi ţărilor în care trăim. Aceste nume au venit şi ele de undeva. 

Potrivit unei cercetări realizate de Quartz, care a verificat numele a 195 de state în Dicţionarul Oxford, la secţiunea Nume ale locurilor din lume, cele mai multe ţări au un nume inclus într-una dintre aceste patru categorii: 

– O descriere a poziţiei geografice a ţării

– O trăsătură a pământurilor sale

– O persoană importantă

– Un trib sau un grup etnic

Spre exemplu, dacă luăm varianta englezează a Norvegiei – „Norway” – acest nume este o prescurtare a „northern way” („drumul nordic”). Prin comparaţie, Franţa, „France” în engleză, provine de la „Franks” („franci”). Filipinele îşi iau numele de la conducătorul spaniol din secolul al XVI-lea, Regele Philip al II-lea. 

Numele României, „Romania” în engleză, vine de la cuvântul „român”, o transformare fonetică a cuvântului latinesc „romanus”. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)

O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia

Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu

De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?

Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño

Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei

Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?

Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat

Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul

Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?

De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?

Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani

A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României

„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale

Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric

Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin

Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?

Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu