Home » Cultură » Unde a ajuns „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, realizat de Leonardo da Vinci

Unde a ajuns „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, realizat de Leonardo da Vinci

Unde a ajuns „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, realizat de Leonardo da Vinci
Publicat: 09.12.2017
"Salvator Mundi", de Leonardo da Vinci, devenit cel mai scump tablou din lume după ce a fost vândut la licitaţie pentru suma de 450,3 milioane de dolari, în noiembrie, va fi expus la noul muzeu Luvru din Abu Dhabi.

Aceasta este o lovitură de marketing fără precedent pentru muzeu, care a devenit posibilă datorită unui prinţ saudit, potrivit AFP.

„«Salvator Mundi» soseşte la Luvru Abu Dhabi”, au scris reprezentanţii muzeului pe platforma online Twitter, fără a preciza identitatea proprietarului tabloului, scrie Mediafax.

Muzeul din Abu Dhabi a fost inaugurat pe 8 noiembrie, în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron.

La jumătatea lunii noiembrie, „Salvator Mundi” a devenit cel mai scump tablou din lume, un titlu deţinut anterior, din 2015, de lucrarea „Les Femmes d’Alger (version 0)” de Pablo Picasso.

De la licitaţia organizată de casa Christie’s la New York, s-au făcut numeroase speculaţii privind identitatea noului proprietar al tabloului, scos la vânzare de miliardarul rus Dmitri Ribolovlev, care îl cumpărase pentru 127,3 milioane de dolari în 2013.

Duminică, publicaţia franceză Le Journal du dimanche scria că ar fi vorba despre două societăţi de investiţii, care acţionează în cadrul unui acord financiar încheiat cu mai multe mari muzee. Tot duminică, The New York Times afirma că proprietarul este prinţul saudit Bader ben Abdullah ben Mohammed ben Farhan Al-Saud, un apropiat al prinţului moştenitor Mohammed ben Salman.

Casa Christie’s a refuzat să dea detalii despre noul proprietar al tabloului, singurul semnat de Leonardo da Vinci inclus intr-o colecţie privată.

Istoria tabloului cu dimensiuni de 65 cm x 45 cm, realizat în jurul anului 1500, este demnă de un roman. Unii experţi spun că ar fi putut fi comandat de Curtea regală a Franţei şi că s-a aflat în proprietatea regilor englezi.

Pentru aproape 150 de ani, tabloul a dispărut şi a fost avansată ipoteza că ar fi fost distrus. A reapărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi mult timp a fost considerat ca fiind realizat de un contemporan al lui Da Vinci. Vândut pentru 45 de lire sterline în 1958, la casa Sotheby’s, a fost autentificat formal ca aparţinând lui Leonardo da Vinci abia în 2005.

Unii specialişti şi-au exprimat însă rezervele privind rolul jucat cu adevărat de Da Vinci în realizarea tabloului.

De la inaugurarea sa, muzeul Luvru Abu Dhabi găzduieşte deja un alt tablou de Da Vinci, „Il Ritratto di Dama”, cunoscut şi ca „La Belle Ferronnière”, împrumutat de la Luvru din Paris.

În total, 300 de lucrări de artă au fost împrumutate muzeului din Abu Dhabi de instituţii franceze, printre care şi un „Autoportrait” de Vincent van Gogh.

Costurile construcţiei muzeului, conceput de arhitectul Jean Nouvel, au fost iniţial de 600 de milioane de euro, însă ulterior proiectul a cunoscut numeroase amânări, ceea ce a dus la creşterea facturilor. Proiectul are în vedere un acord pe o perioadă de 30 de ani care prevede ca muzeul Luvru din Paris, reprezentat de Agence France-Muséums, să îşi ofere expertiza, să împrumute opere de artă şi să organizeze aici expoziţii temporare, contra sumei de 1 miliard de euro. Doar concesionarea numelui „Luvru” a costat 400 de milioane de euro.
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?