Home » D:News » Cine vine la funeraliile Regelui Mihai I. O parte dintre regi au ajuns deja la Bucureşti. Lista participanţilor de seamă

Cine vine la funeraliile Regelui Mihai I. O parte dintre regi au ajuns deja la Bucureşti. Lista participanţilor de seamă

Cine vine la funeraliile Regelui Mihai I. O parte dintre regi au ajuns deja la Bucureşti. Lista participanţilor de seamă
Publicat: 15.12.2017
Regele Simeon al II-lea al Bulgariei şi Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei au ajuns, joi, la Bucureşti, pentru funeraliile regelui Mihai I, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Simeon al II-lea al Bulgariei de Casa de Saxa-Coburg şi Gotha a fost între 1943-1946 rege al Bulgariei, iar între 2001-2005 prim-ministru al Bulgariei, scrie Mediafax.

Casa Regală a României a precizat că la funeraliile Regelui Mihai vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. De asemenea, potrivit Casei Regale, vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne.

În cursul zilei de vineri sunt aşteptaţi să sosească în Capitală Regina Sofia a Spaniei, Regele Juan Carlos I al Spaniei, Regina Sofia a Spaniei, Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei, Alteţa Sa Regală Principele de Wales, Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein, Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne, Cavalerul Charles de Fabribeckers, Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei, Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Karl al Austriei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Lista membrilor familiilor regale din întreaga lume care vin la funeraliile Regelui Mihai:

Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei 
 
Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei
 
Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei 
 
Alteţa Sa Regală Principele de Wales 
 
Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei 
 
Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg 
 
Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea aL Bulgariei 
 
Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor 
 
Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei 
 
Alteţa Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei 
 
Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei 
 
Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei 
 
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei 
 
Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg al Prusiei 
 
Alteţa Sa Imperială şi RegalăArhiducele Karl al Austriei 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei 
 
Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Leka II al albanezilor 
 
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor 
 
Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein 
 
Alteţa Sa Regală Principesa Rym a Iordaniei 
 
Alteţa Sa Regală Marele Duce de Baden 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă de Baden 
 
Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei 
 
Alteţa Sa Regală Ducele de Vendome 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic
 al Austriei 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Emmanuella
 a Austriei 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena
 a Austriei 
 
Baronul Hanns von Holzhausen 
 
Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna Ferch 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Georg al Austriei 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei 
 
Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Katharina a Austriei 
 
Alteţa Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia 
 
Alteţa Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei 
 
Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg 
 
ASR Principesa Chantal a Franţei 
 
Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue 
 
Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne 
 
Cavalerul Charles de Fabribeckers 
 
Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud 
 
Dr John Fruchaud 

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este depus la Palatul Regal din Bucureşti, sâmbătă fiind programată înmormântarea, la Curtea de Argeş.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC