Home » Cultură » Universitatea Harvard a anunţat Bărbatul Anului 2018

Universitatea Harvard a anunţat Bărbatul Anului 2018

Universitatea Harvard a anunţat Bărbatul Anului 2018
Publicat: 20.01.2018
Actorul şi scenaristul Paul Rudd, protagonistul filmului "Omul-Furnică/ Ant-Man", va primi titlul de "Bărbatul anului" 2018 - Hasty Pudding Man of the Year - din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, într-o ceremonie fastuoasă care parodiază un obicei ce datează din secolul al XVIII.

Artistul american primeşte acest trofeu insolit pentru talentul său actoricesc, care acoperă o gamă largă de genuri, de la personaje din filme de comedie la supereroi din pelicule inspirate din benzi desenate, informează thewrap.com.

Paul Rudd, în vârstă de 48 de ani, va primi acest titlu insolit cu ocazia unei parade anuale, ce va fi organizată în Cambridge, Massachusetts, pe 2 februarie, scrie Mediafax.

Membrii asociaţiei Hasty Pudding Theatricals de la Harvard acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului, unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci şi pe scena de teatru sau în alte domenii.

Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.

Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului club să aducă „o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.

Titlul de „Femeia anului” pe 2018 i-a fost atribuit, în urmă cu câteva zile, actriţei Mila Kunis, care va primi acest trofeu în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 25 ianuarie.

Anul trecut, asociaţia Hasty Pudding Theatricals i-a onorat pe actorii Octavia Spencer şi Ryan Reynolds.

După ce a jucat în „Liceenele din Beverly Hills/ Clueless” în 1995, Paul Rudd a devenit o prezenţă constantă în filmele de comedie hollywoodiene, remarcându-se în producţii cinematografice cu mare succes de public, precum „Virgin la 40 de ani/ The 40 Year Old Virgin”, „Un pic însărcinată/ Knocked Up” şi „Caut cavaler de onoare/ I Love You, Man”.

A jucat şi în câteva seriale TV celebre, precum „Prietenii tăi/ Friends” şi „Parks and Recreation”, dar şi în cele două pelicule din franciza „Un ştirist legendar/ Anchorman”.

În 2015, actorul Paul Rudd a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?