Home » D:News » Decanul UMF din Cluj-Napoca este prima femeie din acest oraş care primeşte Ordinul Naţional de Merit al Franţei

Decanul UMF din Cluj-Napoca este prima femeie din acest oraş care primeşte Ordinul Naţional de Merit al Franţei

Decanul UMF din Cluj-Napoca este prima femeie din acest oraş care primeşte Ordinul Naţional de Merit al Franţei
Publicat: 15.03.2018
Decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu”, Anca Buzoianu, a primit, marţi, Ordinul Naţional de Merit al Franţei în grad de Cavaler, fiind singura femeie din Cluj căreia i s-a înmânat această distincţie.

Anca Buzoianu a primit, marţi, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la UMF Cluj-Napoca Ordinul Naţional de Merit al Franţei în grad de Cavaler, distincţia fiindu-i înmânată de ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, în urma unui brevet semnat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii universităţii au precizat că Anca Buzoianu este prima femeie din Cluj care primeşte acest ordin francez.

”Distincţia mă onorează profund, dar onorează şi Facultatea de Medicină. În urmă cu 10 ani eram prima femeie decan din istoria Facultăţii de Medicină şi am preluat de la predecesorii mei datoria asumată de a continua să dezvolt legăturile tradiţionale şi filonul francofon din facultate. Unul dintre principalele mele proiecte didactice şi administrative pe parcursul celor de trei mandate de decan a fost cel care a vizat dezvoltarea secţiei francofone a Facultăţii de Medicină şi creşterea internaţionalizării acestei facultăţi. Astăzi, la cele trei facultăţi ale UMF Cluj-Napoca avem 1.000 de studenţi francofoni, dintre care 919 studenţi francezi, cea mai mare comunitate de studenţi francezi din afara Franţei. Spiritul fracofon trăieşte prin studenţii francezi care învaţă aici”, a spus Buzoianu.

Ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, a declarat că evenimentul a fost unul excepţional pentru o femeie excepţională, decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj-Napoca.

”Anca Buzoianu este o femeie cu o activitate academică şi profesională magnifică, care a deschis UMF spre internaţionalizare, devenind un pol universitar recunoscut în Europa”, a spus ambasadorul Franţei.

La ceremonie au mai participat membri ai conducerii UMF Cluj-Napoca, primarul Emil Boc, studenţi.

Ordinul Naţional de Merit al Republicii Franceze, cel de-al doilea din Franţa după Legiunea de Onoare, este un ordin universal de stat acordat de preşedintele Franţei şi a fost înfiinţat în anul 1963 ca urmare a unei reforme a sistemului de decoraţii susţinută de preşedintele Charles de Gaulle, cu scopul de a recompesa servicii deosebite, militare sau civile. Printre personalităţile din România cărora le-a fost conferit ordinul se numără Cornel Ion, director RFI România, actriţa Medeea Marinescu sau procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei