Home » Cultură » Criza din Rusia afectează Salonul Cărţii de la Paris, cea mai mare manifestare literară din Franţa

Criza din Rusia afectează Salonul Cărţii de la Paris, cea mai mare manifestare literară din Franţa

Criza din Rusia afectează Salonul Cărţii de la Paris, cea mai mare manifestare literară din Franţa
Publicat: 16.03.2018
Alegerea Rusiei ca invitată de onoare, într-o perioadă de criză între capitalele occidentale şi Moscova, va fi o provocare uriaşă pentru organizatorii Salonului Cărţii de la Paris, cea mai mare manifestare literară din Franţa, care va fi inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron.

După otrăvirea, în Marea Britanie, a fostului spion rus Serghei Skripal, pe 4 martie, şeful statului francez a calificat fapta drept „un atac inacceptabil”, fără însă să comenteze acuzaţiile Londrei, care consideră că administraţia de la Moscova „este vinovată” de această crimă, scrie Mediafax.

Miercuri, situaţia s-a precipitat prin decizia Marii Britanii de a expulza 23 de diplomaţi ruşi şi de a îngheţa contacte bilaterale.

Organizatorii Salonului Cărţii de la Paris trebuie să gestioneze, astfel, o situaţie delicată. Pregătită de multe luni, manifestarea, care va avea loc de vineri până luni, trebuie să promoveze literatura rusă contemporană. Au fost invitaţi 38 de autori ruşi, printre care Zahar Prilepin, în vârstă de 42 de ani, un politician controversat şi apropiat al lui Eduard Limonov, dar şi scriitor foarte talentat, şi Ludmila Ulitskaia, laureată a premiului Médicis étranger în 1996.

„Desigur, Rusia este ţara invitată de onoare a Salonului, dar există şi multe alte lucruri”, a declarat pentru AFP unul dintre organizatori, care nu a dorit să îşi facă public numele.

Oficialul a menţionat prezenţa la eveniment a „peste zece ţări africane”. Pentru a doua sa participare la Salonul de la Paris, standul Literaturii Africii s-a deschis ţărilor din Caraibe şi Pacific. Aproximativ 130 de autori sunt invitaţi, printre care senegaleza Aminata Sow Fall, considerată una dintre cele mai mari scriitoare ale literaturii africane francofone.

Quebec va aduce la manifestarea pariziană aproximativ 40 de autori, printre care romancierul Christian Guay-Poliquin, laureat al Prix France-Québec 2017, pentru „Le poids de la neige”. De asemenea, acest stand va propune, printre altele, experienţa unei „realităţi augmentate” pentru a descoperi poezia contemporană din provincia francofonă canadiană.

În total, aproape 50 de ţări vor fi prezente la Salonul Cărţii de la Paris, inclusiv România. Participă în premieră la eveniment China, Ungaria şi Ucraina.

Aleasă „capitală mondială a cărţii ” pentru 2019, de UNESCO, Sharjah, al treilea cel mai mare dintre Emiratele Arabe Unite, este oraşul „invitat special” al Salonului Cărţii.

Peste 3.000 de autori sunt aşteptaţi la eveniment.

După o mobilizare pe reţelele de socializare, cu hashtag-ul „PayeTonAuteur”, scriitorii au obţinut dreptul de a fi plătiţi pentru prestaţiile din timpul conferinţelor, o problemă mai veche, despre care s-a discutat mai ales după ce Ministerul francez al Culturii a publicat un studiu care arăta că autorii profesionişti câştigă mai puţin decât salariul minim pe economie.

România va fi prezentă la ediţia din acest an a Livre Paris/Salonului Cărţii de la Paris cu un stand şi o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român, pornind de la logoul „România, aşa cum nu aţi mai citit-o”.

Programul standului prevede 22 de evenimente, la care vor participa scriitori, traducători, editori, diplomaţi, dintre care 15 invitaţi din România. Autorii unor apariţii de mare interes vor fi prezenţi la standul României, la întâlnirea cu publicul: Basarab Nicolescu şi Louis Monier, cu albumul „Les Roumains de Paris” (Éditions Michel de Maule), Doina Lemny cu recentele sale cărţi „Correspondance Brancusi-Duchamp” (Éditions Diletca) şi „Brancusi et Marthe – Ou L’histoire d’amour entre Tantan et Tonton” (Fage Éditeur), precum şi Savatie Baştovoi, cu romanul „Les Enseignements d’une ex-prostituée à son fils”, tradus de Laure Hinckel (Éditions Jacqueline Chambon).

Vor fi lansate în Franţa şi două volume dedicate lui Gellu Naum, după ce s-au sărbătorit, în 2015, 100 de ani de la naşterea poetului: „Gellu Naum 100”, trad. Catherine Răducanu, Luba Jurgenson şi Sebastian Reichmann (Editura ICR), şi „La Voie du Serpent” de Gellu Naum, trad. Sebastian Reichmann (Édition Non lieu).

Aflat la cea de-a 38-a ediţie, Salonul Cărţii de la Paris a fost creat în 1981. În 2016, Salon du Livre a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franţa şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanţi din aproape 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenţi la peste 800 evenimente şi un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul de la Porte de Versailles se bucură de o maximă vizibilitate în presa franceză.

Programul complet este disponibil pe www.livreparis.com.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?