Home » Cultură » O carte pe zi: „Avocatul rebel”, de John Grisham, cel mai bun autor de thrillere în viaţă

O carte pe zi: „Avocatul rebel”, de John Grisham, cel mai bun autor de thrillere în viaţă

Publicat: 30.04.2018
Încă un roman excelent al acestui scriitor american considerat cel mai bun autor de thrillere în viaţă. Şi din nou cu personaje memorabile, îndeosebi cele din rolurile principale.

Sebastian Ruud e un avocat al apărării deloc tipic: nu are un birou, îşi conduce afacerile dintr-o dubă blindată, cu care se deplasează ici şi colo, fără personal ajutător sau secretare, are doar alături un fost client ajuns partener; onorariile sale sunt ridicole. În plus, are o soţie scorpie, avocat şi ea, de care e divorţat şi cu care duce un război permanent, şi un fiu minor pe care îl vede o dată pe lună. Are însă nişte principii la care nu renunţă: toată lumea are dreptul la un proces corect, crede el, drept pentru care nu ezită să recurgă la fel şi fel de stratageme, uneori la limita legalităţii, pentru a-şi salva clienţii. Şi îi alege – sau îl aleg ei – pe cei mai năpăstuiţi, ale căror şanse să scape de închisoare sunt minime sau chiar inexistente. Iar Sebastian Ruud se străduieşte să câştige, împotriva unui sistem care, de cele mai multe ori, se arată a fi corupt. Pentru ce este şi cum acţionează, Sebastian Ruud e un avocat incomod, pe care nu-l înghit nici colegii de breaslă şi nici chiar cei pe care el îi apără, scrie Mediafax.

Romanul e alcătuit din mai multe poveşti-cazuri distincte, care ajung să se lege între ele: un tânăr e arestat pentru uciderea două fete, dar altcineva e făptaşul; un interlop condamnat la moarte reuşeşte să evadeze cu foarte puţin înaintea execuţiei, după ce plănuieşte o revoltă a deţinuţilor; un pensionar nevinovat e acuzat că ar fi ucis poliţişti care dăduseră buzna în casa lui în miez de noapte; fiica şefului poliţiei e răpită şi obligată să se prostitueze de un criminal inteligent care o eliberează doar în schimbul unei părţi din recompensă; un tânăr luptător în cuşcă, violent din fire, omoară în bătaie arbitrul unei partide şi speră să scape necondamnat.

Ca şi în alte romane ale lui John Grisham, acţiunea se desfăşoară în cea mai mare parte în sala de judecată şi, întocmai ca din alte romane ale autorului, cititorul află enorm despre sistemul de judecată american şi despre cum funcţionează tribunalele.

Unul dintre cei care au scris despre acest roman l-a numit pe Sebastian Ruud „un fel de Philip Marlowe al secolului XXI”. Măcar pentru această idee şi merită să citiţi cartea!

John Grisham – „Avocatul rebel”. Editura RAO. 442 pag.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el