Home » Știință » Pământul nu deţine cea mai mare cantitate de apă din Sistemul Solar

Pământul nu deţine cea mai mare cantitate de apă din Sistemul Solar

Publicat: 25.05.2018
Pământul pare să conţină o cantitate uriaşă de apă, dar planeta noastră ar putea fi considerată un deşert în comparaţie cu alte locuri din sistemul nostru solar.

Luna lui Jupiter, Europa, ce are dimensiuni mai reduse decât Luna Pământului conţine de două ori mai multă apă decât Terra. Conform Science Alert, chiar şi Pluto deţine un ocean aproape la fel de mare precum cel de pe Pământ. 

Steve Vance, cercetător din cadrul Jet Propulsion Laboratory, NASA, a analizat în decursul anilor obiectele spaţiale bogate în apă. Acesta a realizat calculele prin intermediul estimării grosimii gheţii şi a adâncimii oceanelor pentru a descoperi cantitatea de apă care ar putea exista. 

Următorul grafic utilizează datele lui Vance pentru a prezenta care este volumul de apă sub formă lichidă de pe nouă obiecte spaţiale, inclusiv Pământul. Cantitatea de apă este prezentată în zettalitri (ZL), unitate ce este egală cu 10^21 sau 1 miliard de kilometri cubi. Pământul conţine 1,335 ZL de apă, conform National Oceanic and Atmospheric Administration, din SUA. 

Vezi AICI graficul. 

Astfel că, în funcţie de cantitatea de apă estimată, clasamentul se prezintă astfel: EnceladusTriton, Dione, Pluto, Pământ, Europa, Callisto, Titan şi Ganymede. 

Ganymede este cea mai mare lună a lui Jupiter şi se află pe primul loc în această listă deoarece 69% din volumul său ar fi apă lichidă. Mimas, luna lui Saturn, şi Ceres, cel mai mare asteroid din Sistemul Solar, conţin de asemenea oceane. Însă, până în prezent, cercetătorii nu au putut estima cu siguranţă volumul acestora. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă