Home » Cultură » ”Un plan atât de bine pus la punct”, volumul scris de Stelian Ţurlea ce va fi lansat la Bookfest

”Un plan atât de bine pus la punct”, volumul scris de Stelian Ţurlea ce va fi lansat la Bookfest

”Un plan atât de bine pus la punct”, volumul scris de Stelian Ţurlea ce va fi lansat la Bookfest
Publicat: 31.05.2018
Volumul "Un plan atât de bine pus la punct", de Stelian Ţurlea, a apărut la Editura Crime Scene Press şi va fi lansat sâmbătă, de la ora 14.00, la Târgul de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 30 mai - 3 iunie, la complexul Romexpo din Bucureşti.
O tânără cade de la etajul al şaptelea al unui bloc, trece prin coroana bogată a unui copac, sfâşie copertina unui restaurant şi se prăbuşeşte pe asfalt. Intră în comă. Mai înainte, de la acea adresă, fusese primit un apel care anunţa un viol. Tânăra a fost aruncată pe fereastră sau s-a sinucis? În timp ce doctorii se străduiesc să-i salveze viaţa, mai vechile noastre cunoştinţe, inspectorul Victor Stamate şi adjunctul său Petruş, pornesc într-o cursă contra cronometru să afle ce s-a întâmplat cu adevărat şi să-l prindă pe agresor. Sunt anchetaţi mai mulţi tineri care i-au fost iubiţi sau prieteni apropiaţi tinerei, niciunul dintre ei dovedindu-se făptaşul. Dar cercul se strânge tot mai mult în jurul celui care a comis fapta şi care a încercat, după aceea, s-o suprime la spital, pe timp de noapte. Cam peste tot, alegeri greşite. 
 
„Există multă actualitate în romanele sale, dar nu atât de multă încât să le transforme în romane de actualitate. Stelian Ţurlea ştie să vadă, dar ştie şi să viseze sau să se joace. I se potriveşte o formulă inventată de dizgraţiatul (azi) Roger Garaudy: un realism neţărmurit. În romanele sale vedem lumea de azi aşa cum este şi, în acelaşi timp, aşa cum ar putea să fie, dacă am încerca să trăim mai frumos”, scrie criticul Alex Ştefănescu.
 
„Dacă aş scrie acum o panoramă a prozei noastre de azi, l-aş înscrie pe Ţurlea, în ciuda varietăţii deconcertante a temelor sale, la realismul pragmatic. Se simte la tot pasul în naraţiunile sale pulsaţia scenariului, propensiunea filmică a subiectelor, cadrelor, ritmului, pe scurt: a stilului. Este oarecum vecin cu realismul cotidian şi cu cel satiric, uneori şi cu cel psihologic, însă prefer să îi spun «pragmatic» tocmai din pricina accentului pe vizualitatea exemplară, cu valenţe educative, adică”, potrivit criticului Dan C. Mihăilescu.
 
Stelian Ţurlea este autorul a douăzeci şi trei de romane, un volum de povestiri, unsprezece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şase albume.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel