Home » D:News » Marte şi Luna „sângerie” vor face spectacol în această noapte

Marte şi Luna „sângerie” vor face spectacol în această noapte

Marte şi Luna „sângerie” vor face spectacol în această noapte
Publicat: 27.07.2018
Planeta Marte se va afla la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 15 ani în 27 iulie, fenomen care se va suprapune peste cea mai lungă eclipsă de Lună totală a secolului 21, ce va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Capitală.
Marte, planeta roşie, se va afla la aproximativ 57,6 milioane de kilometri de Terra, iar fenomenul se numeşte marea opoziţie sau opoziţie perihelică. Următoarea dată când Marte se va mai apropia cel mai mult de Pământ va fi abia în 2033, informează Mediafax.
Cu ochiul liber, se va putea vedea pe cer un punct strălucitor, dar cu o lunetă sau un telescop planeta roşie va putea fi văzută mai în detaliu.
 
Intervalul de timp scurs între două mari opoziţii variază între 15 şi 18 ani, cel mai recent moment în care Pământul s-a aflat la afeliu (punctul cel mai depărtat de Soare), iar Marte, la periheliu (punctul cel mai apropiat de Soare), fiind în vara lui 2003.
 
Însă, informează Observatorul Astronomic, din punct de vedere observaţional, planeta Marte se vede exact la fel prin lunete şi telescoape timp de trei săptămâni, perioada centrată în jurul marii opoziţii fiind cuprinsă între 22 iulie şi 9 august.
 
În noaptea de vineri spre sâmbătă, planeta Marte va fi vizibilă ca un astru punctiform foarte strălucitor sub Lună, care este cea de-a doua vedetă.
 
Este vorba de o conjuncţie rară şi interesantă de fenomene care îi va încânta cu siguranţă pe amatorii de astronomie.
 
Cea mai lungă eclipsă de Lună totală a secolului 21 va fi vizibilă şi din România, dacă va fi senin, informează Observatorul Astronomic, care va fi deschis publicului în intervalul orar 21.00 – 03.00.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos