Home » Cultură » Va avea loc şaptea ediţie FILTM, unde vor participa 17 scriitori de pe trei continente

Va avea loc şaptea ediţie FILTM, unde vor participa 17 scriitori de pe trei continente

Va avea loc şaptea ediţie FILTM, unde vor participa 17 scriitori de pe trei continente
Publicat: 18.09.2018
Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) aduce în Banat 17 scriitori de pe trei continente, în octombrie, într-o serie de evenimente care au printre capetele de afiş prezenţa lui Horia-Roman Patapievici şi a columbianului Juan Gabriel Vásquez, ca şi participarea lui Mihai Şora.

Tema celei de-a şaptea ediţii a festivalului de pe Bega este „Ţară. Ţară de adopţie”, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Ediţia tematică propune „cinci seri de lecturi publice şi dezbateri, în Timişoara, un oraş aflat el însuşi într-un proces de redefinire identitară: fostă parte din Imperiu, oraş-reper în istoria României moderne, viitoare Capitală Europeană a Culturii, în România anului 2021. «Ţară. Ţară de adopţie» este, în viziunea organizatorilor, un pretext pentru a încerca să înţelegem ce mai înseamnă, astăzi, conceptul de ţară, într-o Europă care şi-a deschis graniţele şi un cadru în care mixul identitar naşte, deopotrivă, pasiuni, antagonisme, războaie sau literatură”, notează promotorii manifestării, scrie Mediafax.

„E a şaptea oară când ne încrâncenăm şi când facem Festivalul Internaţional de Literatură la Timişoara. Asta şi fiindcă Timişoara va fi acuşi, peste trei ani, Capitală Europeană a Culturii, dar şi ca să arătăm că deznădejdea, tristeţea şi lehamitea nu sunt din filmul nostru, al ăstora care credem din toată inima că lumea literaturii e cea care va salva Lumea”, a declarat Robert Şerban, preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara.

Eseistul Horia-Roman Patapievici deschide ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara, cu o conferinţă intitulată „Ţara în care locuim”.

Serile de literatură debutează în cea de a doua zi a FILTM, cu o lectură publică şi un dialog pe tema „Imigrant în memorie”, cu cel mai important prozator columbian din noua generaţie, Juan Gabriel Vásquez. Amfitrionul serii este jurnalistul Marius Constantinescu.

În cea de-a treia seară a festivalului, publicul va ocazia să asiste la lecturi publice şi dezbateri cu prozatorii György Spiró, unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari de azi şi dramaturg respectat, ale cărui scrieri au fost traduse în peste 20 de limbi, Dimitré Dinev, născut la Plovdiv, în Bulgaria, dar emigrat şi afirmat cu succes în Austria, scriitor şi dramaturg cu piese montate şi în România, de Radu Afrim, alături de îndrăgitul prozator român Marin Mălaicu-Hondrari. Tema serii, „Patrii imaginare”, va fi gestionată de jurnalista Magda Grădinaru.

„Cu patria-n spinare” este sub-tema celei de-a patra seri a ediţiei din acest an a FILTM, tematică ce acoperă biografiile celor patru prozatori invitaţi: Vladimir Lorcenkov, autor canadian de succes, născut în fosta URSS, Alexandru Vakulovski, născut în Republica Moldova, dar publicat de edituri româneşti, Andrei Mihăilescu, noua revelaţie a literaturii elveţiene, emigrat de peste 40 de ani din România, şi Goran Mrakić, autor român de expresie sârbă. Moderatoarea serii este scriitoarea şi jurnalista Daniela Raţiu.

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara se încheie cu o seară de poezie feminină, reunind scriitoare din Ţara Bascilor / Spania – Leire Bilbao, Republica Cehă – Marie Iljašenko, Croaţia – Lara Mitraković, Republica Moldova, România – Moni Stănilă şi România – Lavinia Bălulescu şi Teodora Coman. Amfitrionul serii, având drept temă „Patria mea de adopţie: poezia”, este scriitorul timişorean Alexandru Potcoavă.

Ediţia din acest an a FILTM se încheie în forţă, cu o intervenţie a filosofului Mihai Şora şi proiecţia unui un film despre poezie realizat de Luiza Şora.

Primele patru seri ale ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (23, 24, 25 şi 26 octombrie) vor avea loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara, cu începere de la ora 18.00, iar cea de-a cincea seară, la Galeria Calpe, cu începere de la ora 17.00.

Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) este un proiect iniţiat în 2012, care îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia A Treia Europă, înfiinţată de Robert Şerban, Oana Boca Stănescu şi Ioana Gruenwald. Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, susţinut de Consiliul Judeţean Timiş.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia greacă
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia ...
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere a Antichității
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere ...
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?
2026, anul care a schimbat deja lumea. Evenimentele care au marcat primele șase luni
2026, anul care a schimbat deja lumea. Evenimentele care au marcat primele șase luni
Cele mai inspirate cadouri pentru copiii de 7 ani: jocuri, cărți și activități care stimulează creativitatea
Cele mai inspirate cadouri pentru copiii de 7 ani: jocuri, cărți și activități care stimulează creativitatea
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie
Ce țări străbate cel mai lung și mai adânc tunel feroviar din lume?
Ce țări străbate cel mai lung și mai adânc tunel feroviar din lume?
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice