Home » Natură » Urmele unui continent străvechi au fost descoperite sub stratul de gheaţă din Antarctica

Urmele unui continent străvechi au fost descoperite sub stratul de gheaţă din Antarctica

Publicat: 09.11.2018
Cercetătorii au descoperit rămăşiţele unui continent străvechi ascuns sub stratul de gheaţă al Antarcticii. Cu ajutorul satelitului de cartografiere al Agenţiei Spaţiale Europene, cercetătorii au putut analiza substratul de gheaţă.

Descoperirile publicate în jurnalul Scientific Reports sugerează că sub stratul de gheaţă există nenumărate rămăşiţe ale unor continente străvechi. Conform Newsweek, acestea fac parte din litosferă, alcătuită din scoarţă şi mantaua superioară a Pământului, şi se găsesc de obicei în centrul plăcilor continentale din prezent.

Prin studierea acestor structuri, cercetătorii pot înţelege istoricul Pământului şi modul în care ar putea evolua în viitor. Satelitul Gravity Field şi Ocean Circulation Explorer, operaţi de ESA, au fost lansaţi în 2009 pentru măsurarea gravitaţiei Pământului. În timpul ultimului an, satelitul s-a aflat la o altitudine de aproximativ 254 de kilometri, astfel a reuşit să realizeze măsurători extrem de precise. Cu ajutorul informaţiilor, echipa a construit o imagine 3D a litosferei de sub Antarctica.

Cartoanele sunt părţi străvechi ale litosferei provenite din nuclee străvechi ale continentelor. Prin înţelegerea structurii şi a longevităţi lor putem determina fenomene ale istoriei timpurie a Pământului şi evoluţia lui”, a declarat Jorg Ebbing din cadrul Universităţii Kiel din Germania. „Antarctica este încă un tărâm neexplorat în ciuda observaţiilor seismologice, nu ne aşteptam să descoperim că zona estică a Antarcticii este atât de eterogenă”, a adăugat el.

Credit-KIEL UNIVERSITY/BAS

Deoarece Antarctica este acoperită de gheaţă, obţinerea probelor de roci nu este posibilă. Însă specialiştii au încercat să afle modul în care s-a rocile s-au deplasat de-a lungul istoriei prin analizarea continetelor vecine, Australia şi America de Sud. Descoperirea recentă indică faptul că vestul Antarcticii are o scoarţă şi o litosferă mai subţire faţă de cea a estului Antarcticii.

„Noua descoperire ne dezvăluie diferenţe fundamentale în litosfera de sub estul şi vestul Antarcticii, fiind complementare cu descoperirile seismologice anterioare. De asemenea, am descoperit şi o complexitate majoră în interiorul estului Antarcticii ce sugerează că zona reprezintă un mozaic realizat din vechi cratoane şi oregene (regiuni vaste unde au avut loc mişcări seismice. Unele dintre aceste regiuni au legături clare cu foste continente ce s-au desprins din supercontinentul Gondwana”, a declarat coautorul studiului Fausto Ferraccioli,din cadrul organizaţiei britanice de Supraveghere a Antarcticii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Secretele Zeelandiei, continentul pierdut al Terrei, elucidate în urma unor forări

Descoperirea care răstoarnă toate cunoştinţele despre geografie. S-a găsit un nou continent

Continentul Antarctica se înalţă, iar motivul este îngrijorător

Cum arată continentul pe care oamenii nu l-au văzut niciodată cu adevărat? (VIDEO)

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos