Home » D:News » În 2019, în Europa, va fi testat serviciul de livrare cu drona

În 2019, în Europa, va fi testat serviciul de livrare cu drona

Publicat: 08.12.2018
Alphabet, compania mamă a Google, vrea să testeze serviciul de livrare cu drona în Europa, în primăvara anului viitor, iar prima ţara aleasă pentru această nouă tehnologie va fi Finlanda, potrivit cnet.com.
Timp de 18 luni, Alphabet a testat deja acest serviciu de livrare, prin compania Wing, în Australia. Astfel, au fost efectuate 55.000 de curse, scrie Mediafax.
 
Directorul companiei Wing, James Burgess, a făcut anunţul la o conferinţă care a avut loc la Helsinki, precizând că vor fi livrate cu drona colete de până la 1,5 kilograme, pe distanţe ce pot ajunge până la zece kilometri.
 
Wing a testat deja dronele sale Hummingbird în Tampere, la nord de Helsinki, însă acestea nu aterizau, ci doar se apropiau de sol şi livrau coletele cu ajutorul unor sfori.
 
Pentru serviciul de livrare cu drona, Wing vrea să pună la punct un sistem de monitorizare a traficului aerian, scopul fiind ca dronele sale să ajungă în siguranţă la destinaţie.
 
Burgess a precizat că testează acest serviciu în străinătate deoarece reglementările în domeniu din SUA „sunt mai complicate”.
 
Decizia celor de la Alphabet de a testa serviciul în Europa vine după ce compania Amazon a decis să înfiinţeze centrul său de dezvoltare a sistemului de livrare cu drona în Cambridge, Marea Britanie.
 
Tehnologia de livrare cu drona este testată şi de companiile Uber şi Alibaba.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?

Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?

Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu

Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?

Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?

Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?

Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz

Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României

Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?

Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare

„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor

Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară

8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026

Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?

Ce este ura și de ce apare?
Ce este ura și de ce apare?
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea

Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului

O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem