„5 balade rock”, de Liviu Antonesei. O realizare tipografică de excepţie

Volumul se deschide cu o prefaţă a lui Sorin Antohi, care fixează coordonatele epocii evocate în poeme – mişcarea hippie, muzica rock, Primăvara de la Praga, mişcările din mai 1968 etc. – şi cuprinde cele cinci poeme rock publicate anterior de Liviu Antonesei pe blogul său, la jumătatea lunii octombrie 2017. Volumul este întregit cu manuscrisul celor cinci balade (50 de pagini de caiet dictando rescrise de mână cu cerneală violet) şi o iconografie extrasă din imaginarul acelei epoci. O realizare tipografică de excepţie.

Foarte interesantă prefaţa în care Sorin Antohi îţi mărturiseşte „competenţa în domeniul biografiei lui Liviu Antonesei: o prietenie strânsă şi neîntreruptă de patru decenii”. Acesta încadrează poemele poetului într-un concept nou, propus chiar de el – bovarism contracultural: „Bovarismul contracultural a fost modul specific de a se raporta la lume al unor tineri de care poemul lui Liviu Antonesei ne aduce acum aminte. Unii dintre ei mai trăiesc şi azi, în pragul senectuţii ori bine trecuţi de el, foarte mulţi au plecat deja (în alte ţări ori în alte dimenisuni), începând cu cei dispăruţi în floarea vârstei sau chiar la fragedă tinereţe. Generaţia lor (a noastră) a eşuat în bună parte, nici ea nu i-a prea înţeles şi acceptat pe acei tineri, nu i-a urmat decât sporadic şi superficial. Dar poate că lumina din ei nu s-a stins cu totul. În câte un poem ca acesta, în orice caz, acea lumină mai scânteiază”.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Iată un fragment din prima baladă („Eram tineri”):

„eram tineri ca brazii tăiaţi de Crăciun, dar pe noi încă nu ne vizita/
moartea cu coasa ei strălucitoare, eram tineri şi juram numai pe kafka,/
dostoievski şi nietzsche – doar câteodată pe camus, filosof/
pentru clasele terminale, dar minunat scriitor, iar cu jean sol partre/
izbeam de toţi pereţii, nu şi cu greaţa pe care o atribuiam altcuiva,/
vodca curgea în râuri, poate chiar fluvii, cu etichete roşii stolichnaya,/
cu etichete negre krepkaia şi cu paiul tare în sticlă zubrowka,/
numai cei delicaţi o însângerau şi o porecleau bloody merry,/
cum văzuseră ei privind pe furiş, de după perdele, în puţinele/
baruri adevărate ce răsăriseră la mica liberalizare, la nep-ul ceauşin…/
şi nu ne păsa care şi ce eram, chiar dacă ne mai strigam/
fără pic de ură, fără senzaţia stigmatizării, în toate felurile…/
şi când adolică m-a lovit la gioale, la fotbal, şi-am strigat/
jidane şi bunica, în conferinţă cu tanti Rozica la geamul/
casei noastre, fiecare cu cărţile ei de înţelepciune, m-a chemat/
şi mi-a spus: băiete, isus hristos a fost şi el jidan, şi de atunci/
lucrul acesta a rămas în capul meu limpezimea cristalului…/
eram tineri şi ne ardeam vocile în lungi polemici, cu glasuri urcând/
câteva octave despre rolling sau beatles, despre dylan sau cohen –/
şi nu, niciodată nu existau certuri pe seama lui jimi, urcat de noi toţi/
în vârful panteonului, ca un zeu rar şi retras timpuriu din lumea de-aici,/
lăsându-ne doar rugăciunile şi sfâşietoarea furtună a chitarelor rupte…/
şi doar morrison şi janis se mai bucurau de acest tratament/
şi n-am schimbat vreodată imnul, însoţind vocea magului/
cu vocile noastre răguşite de tutun şi băutură, cântam în transă/
i can`t get no… satisfaction, care în chip neverosimil ne provoca/
un optimism absurd şi transforma toate înfrângerile în victorii./
momentul acela magic cînd fraternitatea muzicii a învins/
iluzoriu toate celelalte frăţii, vecinătatea, tribalismul…”

Liviu Antonesei – „5 balade rock”. Cu o prefaţă de Sorin Antohi. Ediţie îngrijită de Nicolae Tsone. Editura Vinea. 126 pag.