Home » Lumea digitală » WhatsApp va limita accesul utilizatorilor: Un mesaj va putea fi trimis doar la cinci destinatari

WhatsApp va limita accesul utilizatorilor: Un mesaj va putea fi trimis doar la cinci destinatari

WhatsApp va limita accesul utilizatorilor: Un mesaj va putea fi trimis doar la cinci destinatari
Publicat: 22.01.2019
Pentru a combate "dezinformarea şi zvonurile", WhatsApp, a limitat, începând de luni, transferul unui mesaj la maximum cinci destinatari, scrie Reuters.

Anterior un mesaj putea fi transferat unui număr de maximum 20 de destinatari, scrie Mediafax.

„Impunem o limită de cinci mesaje, la nivel global, începând de astăzi”, afirmă Victoria Grand, vicepreşedinte pe comunicare al companiei, într-un eveniment organizat la Jakarta, Indonezia.

Utilizatorii de telefoane cu sisteme Android vor fi primii notificaţi, următorii fiind cei care deţin dispozitive Apple.

WhatsApp a decis, în august 2018, să impună o limită de 20 de destinatari (persoane şi grupuri) pentru transferul mesajelor.

Iniţial limita de cinci destinatari a fost impusă doar în India, în iulie 2018, după propagarea unor zvonuri care au avut ca rezultat mai multe crime. Astfel reglemenatre se extinde la nivel mondial

WhatsApp, ce are aproximativ 1,5 miliarde de utilizatori, încearcă să găsească soluţii pentru a împiedica utilizarea platformei cu scopul de a dezinforma, după ce aceasta a fost folosită pentru a răspândi ştiri fase, fotografii modificate, înregistrări video fără context şi farse audio. Platforma online nu deţine un sistem de monitorizare a acestor incidente.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Virusurile gripale au început să circule mai devreme decât de obicei în Europa
Virusurile gripale au început să circule mai devreme decât de obicei în Europa
Cum este viața în cel mai rece oraș din lume? Mâncarea îngheață în câteva secunde!
Cum este viața în cel mai rece oraș din lume? Mâncarea îngheață în câteva secunde!
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?
De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură istorică mult mai complexă decât legenda
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură ...
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă
Ce este ADHD și ce înseamnă cu adevărat
Ce este ADHD și ce înseamnă cu adevărat
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?
Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?