Home » Cultură » „Iadul dezlănţuit. Al doilea Război Mondial văzut de contemporani”, de Max Hastings

„Iadul dezlănţuit. Al doilea Război Mondial văzut de contemporani”, de Max Hastings

„Iadul dezlănţuit. Al doilea Război Mondial văzut de contemporani”, de Max Hastings
Publicat: 29.01.2019
Ne aflăm, probabil, în faţa uneia dintre cele mai importante cărţi despre al Doilea Război Mondial. Scrisă nu de un istoric, ci de un ziarist, al cărui tată a fost corespondent de război (!).
O lucrare masivă, foarte bine documentată, care priveşte războiul prin ochii celor care l-au trăit. Max Hastings face apel la jurnale, memorii, relatări ale unor participanţi, dar şi la documente şi studii istorice. Cartea sa e o privire de ansamblu, asupra tututor evenimentelor, de pe toate continentele, fără clişee, prezentând realitatea aşa cum a fost. „Aceasta este, înainte de toate, o carte despre experienţa umană”, avertizează Max Hastings în introducerea impunătoarei sale lucrări, scrie Mediafax.
 
Scriu editorii: „Este descrisă mai ales experienţa a milioane de indivizi, soldaţi din prima linie sau civili, mânaţi de nevoia de a supravieţui într-o lume devastată de violenţă şi groază. Apelând la numeroase mărturii ale contemporanilor, elemente ale unui enorm scenariu, autorul reconstituie teatrul «iadului» care a cuprins întreaga planetă începând cu invazia Poloniei şi până în momentul lansării bombelor atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. Cititorului i se oferă o amplă imagine din punct de vedere geografic, fiind tratate inclusiv evenimente adeseori neglijate, precum cele petrecute în zonele de război din China şi India. În cele din urmă, pe lângă faptul că încearcă să răspundă la întrebarea «cum a fost al Doilea Război Mondial?», istoricul britanic ne propune să cugetăm la alte chestiuni importante din punct de vedere istoric, cum ar fi: ce strategii, ce fronturi, ce divizii, ce organizaţii de rezistenţă au determinat rezultatul istoric al conflictului? Ce influenţă reală au exercitat SUA şi Marea Britanie asupra evenimentelor? Cui se cuvine să-i atribuim meritul de a-l fi înfrânt pe Hitler şi nazismul?”.
 
Max Hastings – „Iadul dezlănţuit. Al doilea Război Mondial văzut de contemporani (1939-1945)”. Editura Corint istorie. Traducere din limba engleză de Alina Popescu. Prefaţă de Gheorghe Onişoru. 938 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...