Home » Natură » Emisiile de metan ale Chinei au crescut semnificativ chiar şi cu toate reglementările

Emisiile de metan ale Chinei au crescut semnificativ chiar şi cu toate reglementările

Emisiile de metan ale Chinei au crescut semnificativ chiar şi cu toate reglementările
Publicat: 31.01.2019
China, deja ţara cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră, continuă să pompeze cantităţi în creştere de metan (CH4) în atmosferă în ciuda noilor reglementări mai dure cu privire la emisiile de gaz de la minele de cărbune, conform unui nou studiu al cercetătorilor de la Johns Hopkins University publicat pe 29 ianuarie în Nature Communications.

„Studiul nostru indică faptul că, cel puţin în contextul emisiilor de metan, guvernul Chinei nu a făcut ceea ce spunea că va realiza”, a precizat Scot Miller, primul autor al studiului.

China este cel mai mare producător şi consumator de cărbune, această resursă fiind aproximativ 72% din generarea de electricitate a ţării. Datele arată că producţia de cărbune a crescut în această ţară, dar nu era clar până acum cât au crescut emisiile de metan, scrie Phys.

Într-o încercare de a reduce emisiile de CH4 din minele de cărbune, China a adoptat noi reglementări în 2010 care cereau minelor să folosească metanul pentru generarea de electricitate, încălzire sau să-l ardă. Arderea transformă CH4 în dioxid de carbon, care nu încălzeşte atât de mult atmosfera precum metanul. Al 12-lea plan cincinal al guvernului comunist pentru dezvoltare industrială şi economică din 2011 până în 2015 prevedea o ţintă de eliminare a 8,4 miliarde de metri cubi de metan până în 2015. Planul avea ca scop şi atingerea în 2020 a 20 de miliarde de metri cubi de metan eliminaţi. Pentru context, ţintele Chinei pentru 2015 sunt echivalente cu eliminarea întregilor emisii de metan pentru o ţară precum Australia sau Canada, iar ţinta pentru 2020 este de două ori mai mare.

Pentru a examina tendinţa emisiilor de metan din 2010 până în 2015 din China, echipa de cercetare a folosit date de la satelitul GOSAT (Greenhouse Gases Observing), lansat de JAXA în 2009 cu scopul de a aduna observaţii despre emisiile de metan şi dioxid de carbon. GOSAT este unul dintre primii sateliţi care măsoară cantitatea celor doi compuşi cu suficientă acurateţe şi precizie pentru a oferi o imagine robustă a emisiilor de gaze cu efect de seră pe suprafaţa Pământului.

Studiul a arătat astfel că în China a existat o creştere de 50% a emisiilor de CH4 în 2015 faţă de 2010. Creşterea este comparabilă cu emisiile totale din ţări precum Rusia sau Brazilia. De asemenea, cercetătorii au găsit că această creştere din China este 11-24% din toată creşterea de emisii de CH4 din lume.

„China a fost în atenţia presei în ultimii ani pentru eforturile de a implementa reglementări şi pentru demersul de a deveni un lider în schimbare globală, dar numerele arată că aceste noi regulamente cu privire la emisiile de metan nu au avut un impact detectabil”, a adăugat Miller.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Nivelul de metan din atmosferă este în creştere alarmantă, şi nu este din cauza fracturării hidraulice

Un proiect din România a combătut efectul de seră prin captarea CO2 din atmosferă şi transformarea sa în gaz metan

Un fost cercetător NASA anticipează o creştere dramatică a nivelului mărilor. Consecinţele ar putea fi devastatoare

Avertismentul cercetătorilor: Până în 2100 rămânem fără gheţari pe Everest

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa