Home » Știință » Neutrinii ascunşi pot deţine unul dintre cele mai mari enigme ale evoluţiei Universului

Neutrinii ascunşi pot deţine unul dintre cele mai mari enigme ale evoluţiei Universului

Neutrinii ascunşi pot deţine unul dintre cele mai mari enigme ale evoluţiei Universului
Publicat: 09.03.2019
„Mesagerii” misterioşi ai Big Bang-ului par să-şi fi lăsat urma în dispunerea inelară a galaxiilor. Aceste particule, numite neutrini, apar la doar o secundă după naşterea Universului acum 13,8 miliarde de ani, deplasându-se prin spaţiu şi fiind extrem de dificil de detectat. Dar tiparele circulare ale galaxiilor răspândite prin cosmos scot la iveală semne ale existenţei acestor particule timide.

O nouă cercetare, publicată recent în Nature Physics, scoate la iveală că gravitaţia subtilă a neutrinilor influenţează aceste dispuneri inelare. Întrucât aceşti neutrini-relicvă au fost creaţi practic odată cu Universul, savanţii speră ca într-o bună zi să folosească aceste particule pentru a înţelege mai bine prima perioadă a Universului, scrie Science News.

Cercetarea acestora nu este deloc simplă. Toţi neutrinii sunt cunoscuţi pentru dificultatea cu care pot fi detectaţi. Nu au sarcină electrică şi pot trece prin toată materia. Cu ajutorul detectorilor senzitivi, savanţii pot detecta neutrini produşi prin procese de zi cu zi precum descompunerea radioactivă. Dar neutrinii creaţi de Big Bang, cunoscuţi drept „fondul cosmic de neutrini” sunt chiar şi mai misterioşi. Deşi aceste relicve cosmice sunt omniprezente în Univers, particulele au atât de puţină energie că nu au fost descoperite în mod direct.

Astfel, cercetătorii au căutat influenţa acestora asupra altor fenomene şi obiecte cosmice, precum un tipar cauzat de undele acustice de la începutul Universului care ar fi trebuit să fie afectat de neutrini. Aceste unde s-au răspândit prin Univers precum valurile circulare dintr-o baltă, comprimând materia în pachete dense. Acest proces duce la galaxii care au o tendinţă să se adune în inele.

Dar neutrinii pot mişca această materie datorită gravitaţiei particulelor, aducând mici schimbări ale distribuţiei materiei din inele. „Se poate vedea atracţia neutrinilor”, a precizat cosmologul Daniel Green de la University of California, San Diego, unul dintre autorii studiului. Folosind datele de la BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey), Green şi colegii au studiat tiparele circulare ale galaxiilor şi au văzut dovezile că neutrinii atrăgeau materie din partea internă din banda inelului spre partea externă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Pentru prima dată, neutrinii, particule subatomice din care sunt compuse radiaţiile cosmice, au fost găsiţi pe Terra. ”Este începutul unui nou domeniu”

Un mister mai vechi de un secol al astrofizicii a fost descifrat. Savanţii au găsit sursa ”particulelor-fantomă”

Cum ar arăta un univers constituit din antimaterie?

De ce au scufundat cercetătorii un telescop în cele mai adânci locuri din ocean

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale