Home » Știință » Cercetătorii au aflat originea metabolismului

Cercetătorii au aflat originea metabolismului

Cercetătorii au aflat originea metabolismului
Publicat: 03.07.2019
Metabolismul este procesul prin care hrana este convertită în energia care este folosită pentru mişcare sau dezvoltare.

O echipă de cercetători de la Universitatea Rutgers din New Jersey, Statele Unite, a reuşit să identifice răspunsul la întrebarea legată de originea proceselor metabolice care au loc în organismele vii, notează Phys.com.

Pentru a studia această temă, cercetătorii au analizat modalitatea de formare şi compoziţia unei proteine primordiale pe care au introdus-o într-o bacterie vie, funcţională. După, ei au putut vedea cum proteina inserată a alimentat metabolismul bacteriei, oamenii de ştiinţă surprinzând dezvoltarea şi reproducerea bacteriei, diviziunea celulară a acesteia.

„Suntem mai aproape de înţelegerea modului de funcţionare a formelor de viaţă primordiale care stau la baza vieţii pe Pământ şi, din acest punct, să înţelegem modul în care viaţa a apărut prima dată şi chiar modurile în care viaţa ar fi putut evolua în alte lumi”, explică dr. Andrew Mutter, autor principal al studiului şi angajat al Departamentului de Ştiinţe Marine al Universităţii Rutgers.

Identificare modului în care formele de viaţă primordiale au dezvoltat metabolismul are implicaţii asupra biologiei sintetice, ramura ştiinţei care se ocupă cu folosirea proceselor organice pentru producerea substanţelor la nivel industrial şi chiar în domeniul bioenergiei. Această disciplină încearcă să integreze modul în care celulele generează şi stochează energia în domeniul electronicelor.

În cadrul experimentului derulat de cercetătorii de la Rutgers, a fost folosită o bacterie E.coli căreia i-au fost eliminate genele răspunzătoare de producerea feredoxinei, o proteină care susţine procesele metabolice în cazul bacteriilor, plantelor şi al animalelor, permiţând electricităţii să circule între celule. În absenţa genelor proprii care să producă respectiva proteină şi cu ajutorul unei forme simplificate de feredoxină inserate de către oamenii de ştiinţă, bacteria a supravieţuit şi s-a dezvoltat, totuşi, într-un ritm mai lent decât în mod natural.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Citeşte şi:

Nu doar mărimea creierului a avut un rol esenţial în dezvoltarea inteligenţei la oameni

10 factori care încetinesc metabolismul

Metabolismul uman s-a dezvoltat mai rapid pentru a ne susţine creierele mai mari – FOTO

Trucurile prin care îţi poţi accelera metabolismul

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
În urmă cu 7.300 de ani, o erupție vulcanică aproape a anihilat vânătorii-culegători din Japonia. Cum au reușit să supraviețuiască?
În urmă cu 7.300 de ani, o erupție vulcanică aproape a anihilat vânătorii-culegători din Japonia. Cum au reușit să ...
Ce se întâmplă dacă schimbăm limba unui chatbot?
Ce se întâmplă dacă schimbăm limba unui chatbot?
Un fenomen bizar se ascunde în vântul solar. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Un fenomen bizar se ascunde în vântul solar. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!
(P) Ghid practic: cum alegi cardul de credit potrivit dacă faci multe cumpărături online?
(P) Ghid practic: cum alegi cardul de credit potrivit dacă faci multe cumpărături online?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă în corp atunci când suntem loviți de trăsnet?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă în corp atunci când suntem loviți de trăsnet?
Manuscrisul pierdut al lui Schrödinger: descoperirea care schimbă înțelegerea fizicii cuantice
Manuscrisul pierdut al lui Schrödinger: descoperirea care schimbă înțelegerea fizicii cuantice
Unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Marea Britanie renunță la mii de locuri muncă în favoarea Inteligenței Artificiale
Unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Marea Britanie renunță la mii de locuri muncă în favoarea Inteligenței ...
Un sat scufundat în anii ‘40 a reapărut în centrul Angliei
Un sat scufundat în anii ‘40 a reapărut în centrul Angliei
Submarin dispărut în cel de-Al Doilea Război Mondial, descoperit după 80 de ani
Submarin dispărut în cel de-Al Doilea Război Mondial, descoperit după 80 de ani
Cum a vrut Gheorghe Gheorghiu-Dej să trimită tancurile peste unguri la Budapesta
Cum a vrut Gheorghe Gheorghiu-Dej să trimită tancurile peste unguri la Budapesta
Democrații avertizează că Rusia desfășoară o campanie amplă de dezinformare înainte de alegerile intermediare
Democrații avertizează că Rusia desfășoară o campanie amplă de dezinformare înainte de alegerile intermediare
Cum ne pregătim pentru vaccinul antigripal? Alimentația și hidratarea contează mai mult decât credem
Cum ne pregătim pentru vaccinul antigripal? Alimentația și hidratarea contează mai mult decât credem
Expoziție istorică la Palatul Buckingham: Vizitatorii vor putea vedea cea mai faimoasă coroană a Reginei Elisabeta a II-a
Expoziție istorică la Palatul Buckingham: Vizitatorii vor putea vedea cea mai faimoasă coroană a Reginei Elisabeta a ...
Acuzații grave pentru Google: ar fi tăiat ilegal 250.000 de copaci în nordul Finlandei
Acuzații grave pentru Google: ar fi tăiat ilegal 250.000 de copaci în nordul Finlandei
Calea Lactee este unul dintre cele mai bune locuri pentru viață. Ce au arătat noi simulări ale Universului?
Calea Lactee este unul dintre cele mai bune locuri pentru viață. Ce au arătat noi simulări ale Universului?
Bunica, Kaiserul și cele două imperii: de ce nu s-au împăcat Germania și Marea Britanie
Bunica, Kaiserul și cele două imperii: de ce nu s-au împăcat Germania și Marea Britanie