Home » Cultură » Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri, o nouă expoziţie la MNAR

Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri, o nouă expoziţie la MNAR

Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri, o nouă expoziţie la MNAR
Publicat: 16.07.2019
Expoziţia ”Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri” se deschide joi, de la ora 18.00, la parterul Galeriei Naţionale din Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Capitală, arată un comunicat.

Realizată în parteneriat cu Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Casa Memorială „Costin Petrescu” şi Biblioteca Academiei Române, expoziţia beneficiază de intrare gratuită.

”O suită impresionantă de portrete, cele mai multe dintre ele oficiale, aduc un omagiu regelui Ferdinand şi reginei Maria, făuritorii României Mari; portretele de acest fel au contribuit la conturarea memoriei colective, păstrând vie peste generaţii amintirea unor monarhi care s-au pus cu toată energia şi devotamentul în slujba ţării lor de adopţie. Realizate în perioade diferite, ele sunt opera unor artişti autohtoni (Miliţa Pătraşcu, Ipolit Strâmbu, Costin Petrescu, Nicolae Vermont) sau străini (Philip de Laszlo, Alfred Schwartz, Albertine Ruprecht) care au izbutit să imortalizeze convingător trăsăturile definitorii şi caracterul celor două personalităţi istorice care au marcat devenirea României moderne în timpul şi după Primul Război Mondial”, arată organizatorii.

Printre exponate se numără un album de schiţe în acuarelă ale reginei Maria; ele îmbogăţesc perspectiva istorică cu una artistică, studiile de flori presărate cu diverse elemente geometrice şi simbolice punând în lumină sensibilitatea reginei, ilustrată în acest caz prin practicarea unui limbaj decorativ specific stilului Art Nouveau atât de admirat în tinereţe. Printre constantele vieţii reginei Maria se numără de altfel, alături de ataşamentul faţă de arta populară şi de tradiţiile culturale autohtone, disponibilitatea pentru practicarea diferitelor genuri artistice, între care un loc special îl ocupă literatura.

”O suită inedită de fotografii şi colaje cu articole din ziare de epocă din arhiva sculptorului Alexandru Severin adaugă valoare documentară unei duble perspective, artistică şi istorică”, se arată în comunicat.

Expoziţia prilejuieşte reîntâlnirea cu figuri fondatoare ale României Mari şi subliniază rolul picturii, al sculpturii şi al artelor grafice la creionarea unei conştiinţe naţionale din care familia regală face parte integrantă, explică iniţiatorii evenimentului.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”