Home » Cultură » Trupul neînsufleţit al Tamarei Buciuceanu Botez va fi depus la Bulandra. Unde va fi înmormântată

Trupul neînsufleţit al Tamarei Buciuceanu Botez va fi depus la Bulandra. Unde va fi înmormântată

Trupul neînsufleţit al Tamarei Buciuceanu Botez va fi depus la Bulandra. Unde va fi înmormântată
Publicat: 16.10.2019
Trupul neînsufleţit al actriţei Tamara Buciuceanu Botez, care a murit marţi, la vârsta de 90 de ani, va fi depus joi la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din Bucureşti, au declarat reprezentanţii instituţiei teatrale pentru MEDIAFAX.

Tamara Buciuceanu Botez a murit marţi, la Spitalul Elias din Capitală, au precizat reprezentanţii unităţii spitaliceşti. Actriţa a fost internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie, iar, în ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase.

Actriţa Tamara Buciuceanu Botez va fi înmormântată vineri la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti. Trupul neînsufleţit al actriţei, care a murit marţi, la vârsta de 90 de ani, va fi depus joi dimineaţă la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din Bucureşti, unde fanii îi pot aduce un ultim omagiu.

Joi seară, sicriul va fi dus la Biserica Sfântu Gheorghe Nou, iar ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, de la ora 12.00, potrivit unor surse apropiate familiei.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, şi a frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, între anii 1948 şi 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălţăţeanu, şi a absolvit în anul 1952.

În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Tamara Buciuceanu rămâne una dintre legendele teatrului de comedie şi a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără „Titanic vals”, din 1964, „Anecdota”, lansat în 1972, „Domnişoara Nastasia”, din 1976, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, din 1979, „Alo, aterizează străbunica!…”, din 1981, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Declaraţie de dragoste”, lansat în 1985, „Cuibul de viespi”, din 1986, „Nunta mută”, lansat în 2008.

Totodată, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitală, precum Odeon, Bulandra, Naţional şi Comedie. Printre piesele în care a interpretat roluri emblematice se numără „Dimineaţă pierdută”, „Romeo şi Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Doctor fără voie”, „Aşteptând la arlechin”, „Domnişoara Nastasia”, „Mamouret” şi „Cumetrele”.

Mai mult decât atât, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.

Cariera din teatru a fost dublată de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizând apariţii memorabile, incluse în programele de divertisment. Totodată, a apărut în două episoade din serialul „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureşan şi lansat în luna martie a anului 1977.

Recompensată cu peste 20 de premii de interpretare, actriţei i-a fost decernat premiul „Aristizza Romanescu” pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică, la gala Academiei Române pe anul 2011, precum şi distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în anul 2014. În 2008, artista a fost omagiată şi la Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar, în 2014, a primit însemnele Ordinului Coroana României în grad de Ofiţer din partea Casei regale. În 2011, actriţa a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebrităţilor din Bucureşti.

În 2013, a fost lansat volumul „Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei”, de Bogdana Darie. Riguros documentată şi realizată pe baza a numeroase interviuri cu Tamara Buciuceanu-Botez, precum şi cu prieteni şi colegi de scenă ai artistei, cartea prezintă viaţa şi evoluţia profesională a uneia dintre cele mari actriţe a teatrului, operetei şi cinematografiei româneşti.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului