Scrisorile incendiare dintre Ian Fleming, creatorul agentului 007, şi soţia sa

Peste 160 de scrisori redactate de-a lungul a două decenii vor pune într-o nouă lumină viaţa celui care a creat cel mai cunoscut spion din ficţiunea secolului XX. Scrisorile surprind şi perioada în care relaţia celor doi era secretă, potrivit Mediafax.

• Șeful Meta va avea în curând propria clonă digitală bazată pe Inteligență Artificială
• Cea mai bătrână gorilă din lume în captivitate și-a sărbătorit ziua de naștere la Zoo Berlin

Ann Fleming, născută Charteris, provenea dintr-o familie de aristocraţi şi a fost căsătorită de două ori cu bărbaţi bogaţi înainte să oficializeze relaţia cu Fleming, în 1951.

Gabriel Heaton, specialistul în cărţi şi manuscrise pentru casa de licitaţii, a arătat că scrisorile, prin număr şi stil, oferă tot ceea ce e necesar ”pentru o perspectivă incomparabilă asupra vieţii scriitorului pe măsură ce acesta începea să cunoască succesul”.

Specialistul a afirmat şi că manuscrisele dovedesc faptul că nu e o coincidenţă că Fleming a scris primul roman din seria James Bond, ”Casino Royale”, în primul an al căsniciei cu Ann.

Înainte să se căsătorească, scriitorul era cunoscut pentru numeroase aventuri şi relaţii cu alte femei. Heaton consideră că literatura ”a funcţionat deopotrivă ca un mediu în care Fleming şi-a reorientat libidoul şi imaginaţia, cât şi o încercare de a face rost de bani pentru femeia care era obişnuită să trăiască pe picior mare”.

Ann a fost căsătorită cu Lordul O’Neill, între 1932 şi 1944, când acesta a murit în Cel de-al Doilea Război Mondial. În acel moment, Ann avea deja relaţii atât cu Fleming, un fost agent de bursă care devenise secretar al şefului serviciilor secrete ale Marinei, cât şi cu Esmond Cecil Harmsworth, Lord Rothermere. S-a căsătorit cu acesta din urmă în 1945, Fleming anunţând-o că preferă să rămână burlac. Printre prietenii lor de familie se numărau pictori ca Francis Bacon şi Lucian Freud, care i-a şi realizat un portret. În timpul celui de-al doilea mariaj, ea a continuat relaţia cu Fleming, care părăsise marina şi era jurnalist pentru The Sunday Times. La un moment dat, Ann a petrecut trei luni împreună cu Fleming la Goldeneye, vila pe care acesta şi-o construise în Jamaica. Soţul ei credea că ea este în Jamaica pentru a vizita un alt prieten de familie, dramaturgul şi actorul Noël Coward. Anne s-a despărţit de cel de-al doilea soţ în 1951 şi s-a căsătorit cu Fleming după un an, când era deja însărcinată cu unicul lor copil, Caspar.

Relaţia dintre Ann şi Fleming, mai ales în perioada în primelor două mariaje ale femeii, pare să fi inclus elemente sado-maso. “Îmi e dor de tine chiar şi atunci când mă biciuieşti pentru că îmi place să fiu rănită de tine şi să fiu sărutată, după aceea”, îi scria Ann lui Fleming.

Ann a rămas însărcinată în 1948, dar fata care s-a născut prematur nu a trăit decât opt ore. Scrisorile includ o serie de mesaje schimbate între doi chiar după ce Flemming jucase golf cu soţul lui Ann. “Nu am ce să spun ca să te alin. După tot chinul şi durerea aceasta, nu mai e decât amărăciune. Pot să îţi trimit doar îmbrăţişarea şi dragostea mea ca şi toate rugăciunile mele”.

Mai târziu, Ann îi scria caustic, lui Fleming, amintind reputaţia lui de afemeiat: ”Vorbeşti de «zilele tale de burlac rău»- singura persoană cu care nu te-ai mai culcat după aia am fost eu!”.

Într-o scrisoare care poartă sigla British Overseas Airways Corporation, scriitorul îi răspunde: “În lumina acestul apus, ne rănim unul pe celălalt în aşa măsură că viaţa abia mai poate fi îndurată”.

Heaton a arătat că scrisorile sunt pline de poveşti din înalta societate britanică a vremii, de note de călătorie, descrieri ale naturi şi bârfe.

“Sunt ceva ieşit din comun, a fost o desfătare să le citesc. Sunt o lectură incredibilă pentru că Ian Fleming nu prea era în stare să scrie o propoziţie plictisitoare”, arată specialistul de la Sotheby’s.

Fleming a scris toate romanele din seria Bond în casa Goldeneye, din Jamaica, unde cei doi erau vizitaţi de mulţi dintre celebrii prieteni ai lui Ann. Pe lângă figuri ca Lucian Freud, sau liderul laburist Hugh Gaitskell, cu care Ann a avut o lungă relaţie, scrisorile dezvăluie şi oaspeţi neaşteptaţi: “Truman Capote a venit să stea un pic”, scrie Fleming. “Poţi să-ţi imaginezi un partener de joacă mai puţin compatibil pentru mine? După ce mi-a trimis o telegramă, a apărut şi el ca la agăţat ciripind cu feţişoara lui strivită sub o caschetă de comisar sovietic (…) tocmai venea de la Moscova”.

Scrisorile adună 500 de pagini scrise de mână şi la maşină, trei dintre ele fiind scrise pe pagini rupte de la finalul unor cărţi. Două epistole de la Ann sunt scrise pe dosul unor fişe de Gin Rummy ca şi pe o fişă de spital.

Scrisorile vor fi licitate la şedinţa dedicată literaturii de Sotheby’s între 3 şi 10 decembrie şi sunt estimate să adune undeva între 200.000 şi 300.000 de lire sterline.

Ian Fleming s-a născut în 1908. A avut o activitate intensă în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial în diferite posturi administrative ale Serviciilor Secrete britanice. Pentru o scurtă perioadă a dezvoltat planurile Operaţiunii Goldeneye, care pregătea o reţea de spionaj în cazul în care teritoriul britanic ar fi ajuns să fie ocupat de Germania Nazistă. După război a lucrat pentru Sunday Times coordonând corespondenţii publicaţiei. Prin contract, el cerea să poată petrece trei luni pe an în concediu. A lucrat full-time pentru publicaţie până la finalul anului 1959 şi a continuat să scrie pentru ei până în 1961. A publicat primul roman din seria dedicată agentului 007, James Bond, în 1953, când volumul a fost acceptat cu greu de Jonathan Cape. Succesul cărţii a dat naştere altor unsprezece romane dedicate de Fleming agentului secret cărora li s-au adăugat două volume de povestiri. Peste 100 de milioane de exemplare din cărţile sale s-au vândut în întreaga lume. Printre controversele pe care continuă să le provoace cărţile sale se numără acuzaţiile de misoginie şi sexism ca şi reproşurile privind o anumită nostalgie pentru epoca imperială. A murit în 1964. Soţia sa, Ann a trăit până în 1981.