Home » D:News » Rusia a îndemnat statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spaţiul cosmic

Rusia a îndemnat statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spaţiul cosmic

Rusia a îndemnat statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spaţiul cosmic
Publicat: 23.11.2019
Administraţia Vladimir Putin a exprimat preocupare în legătură cu activităţile spaţiale anunţate de Alianţa Nord-Atlantică, îndemnând statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spaţiul cosmic.

„Declaraţiile de acest fel generează îngrijorare. Planificarea militară elaborată de NATO vizează atingerea supremaţiei în toate domeniile, cu toate consecinţele aferente, precum militarizarea şi escaladarea tensiunilor”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, citat de Mediafax.

„Urmărim cu atenţie ce se va face pentru concretizarea afirmaţiilor secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, privind faptul că organizaţia nu intenţionează să plaseze arme în spaţiu”, a precizat Maria Zaharova.

„Pornim de la presupunerea că transformarea spaţiului cosmic într-o scenă de confruntare militară nu ar fi în interesul niciunei ţări din lume, nici ţărilor membre NATO”, a subliniat Maria Zaharova, potrivit agenţiei Tass.

Jens Stoltenberg: Spaţiul cosmic este domeniu de apărare, dar NATO nu va plasa arme în spaţiu

Alianţa Nord-Atlantică nu va plasa arme în spaţiul cosmic, dar spaţiul va fi recunoscut ca domeniu strategic de apărare, a declarat, marţi, Jens Stoltenberg, secretarul general NATO. „Într-o lume aflată în schimbare rapidă, NATO continuă să se adapteze pentru a face faţă provocărilor strategice. Iar mâine vom face un nou pas important. Mă aştept ca miniştrii să aprobe recunoaşterea spaţiului ca domeniu operaţional, alături de aer, zonele terestre, maritime şi cibernetice. Spaţiul este esenţial pentru măsurile NATO de apărare şi disuasiune, pentru avertizare, comunicaţii şi navigare”, a declarat marţi Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din cadrul NATO.

„Aproximativ 2.000 de sateliţi sunt în prezent pe orbita Terrei. Aproximativ jumătate dintre ei sunt deţinuţi de ţări membre NATO. Deci, recunoaşterea spaţiului cosmic ca domeniu operaţional va fi un semnal clar că noi continuăm consolidarea capabilităţilor de disuasiune şi apărare în toate domeniile”, a precizat Jens Stoltenberg, conform unei declaraţii postate pe site-ul Alianţei Nord-Atlantice.

„Abordarea noastră va rămâne defensivă şi în conformitate totală cu reglementările internaţionale. NATO nu intenţionează să plaseze arme în spaţiul cosmic. Dar trebuie să ne asigurăm că misiunile şi operaţiunile noastre au susţinerea adecvată”, a continuat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

„Vom aborda şi alte teme, inclusiv rolul NATO în combaterea terorismului. Misiunile noastre din Afganistan şi Irak continuă să joace un rol important în împiedicarea reapariţiei reţelei teroriste Stat Islamic şi a altor grupuri teroriste. Activitatea noastră de contracarare a ameninţărilor hibride va fi, de asemenea, pe agendă. Aliaţii se implică, inclusiv prin noi solicitări de bază pentru comunicaţii rezistente, inclusiv de tip 5G. (…). Vom discuta şi despre alte subiecte strategice, inclusiv despre Rusia şi despre implicaţiile ascensiunii Chinei, viitorul controlului armamentului şi securitatea energetică”, a precizat Stoltenberg.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună