Home » D:News » Zbor de 15 minute pentru prima aeronavă electrică din lume

Zbor de 15 minute pentru prima aeronavă electrică din lume

Publicat: 12.12.2019
Prima aeronavă complet electrică din lume a efectuat, în premieră, un test de zbor de 15 minute, decolând din oraşul canadian Vancouver.

Roei Ganzarski, directorul companiei de inginerie magniX, a afirmat că „zborul dovedeşte că transportul aerian comercial în versiune electrică este plauzibil”.

Firma australiană a creat motorul avionului şi a colaborat cu Harbour Air, o companie aeriană care are în jur de o jumătate de milion de pasageri în fiecare an, pe rutele dintre Vancouver, staţiunea de schi Whistler şi insulele aflate în apropiere.

Ganzarski spune că tehnologia ar aduce o reducere semnificativă a costurilor pentru companiile aeriene, dar şi zero emisii de carbon. „Evenimentul a marcat începutul erei aviaţiei electrice”, a mai spus Ganzarski.

Aviaţia civilă este una dintre sursele de emisii de dioxid de carbon cu cea mai mare creştere, pe măsură ce tot mai mulţi oameni aleg acest mijloc de transport, iar noi tehnologii întârzie să apară, scrie The Guardian, citat de Mediafax.

Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) a încurajat folosirea mai eficientă a motoarelor pe bază de combustibili bio şi a materialelor mai uşoare, precum şi optimizarea rutelor.

Avionul electric a fost pilotat de Greg McDougall, fondatorul şi directorul companiei aeriene Harbour Air. „Pentru mine, acest zbor a fost ca şi cum pilotam un avion obişnuit, numai că pe steroizi. Am fost nevoit chiar să o las mai moale cu acceleraţia”, a adăugat McDougall.

Zborul a durat mai puţin de 15 minute, aeronava făcând un scurt circuit de-a lungul râului Fraser, în apropiere de aeroportul internaţional din Vancouver, fiind observat de aproape 100 de oameni imediat după răsărit, potrivit un jurnalist al AFP aflat la faţa locului.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?

„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase

Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?

Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?

Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu

Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?

Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?

Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?

Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume

O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia

Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz

Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României

Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?

Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare

„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor

Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară

8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026

Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?