O nouă modalitate de a înţelege cancerul poate fi de mare ajutor în combaterea lui

Cercetătorii de la Universitatea California, Los Angeles, au condus un studiu în care au stabilit o legătură între genele care stau la baza apariţiei cancerului şi proteinele care reglează modul în care are loc matisarea alternativă, notează Medicalxpress. Oamenii de ştiinţă explică faptul că pentru a derula acest studiu au trebuit să creeze metode de calcul şi modele biologice.

„Studiul nostru oferă o perspectivă asupra relaţiei dintre o genă importantă care poate duce la  apariţia cancerului şi modificările alternative ale matisării. Această perspectivă nouă ar putea fi utilizată pentru a ghida dezvoltarea terapiei de cancer ţintită asupra matisării alternative”, au scris cercetătorii într-un articol.

• Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și…
• Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Matisarea este procesul prin care o genă poate trimite instrucţiunile către ARN, pentru a produce anumite proteine, celulele canceroase se folosesc de acest proces pentru a-şi asigura resursele necesare dezvoltării şi diviziunii. Pentru a înţelege acest proces mai bine, cercetătorii au testat peste 900 de mostre ale tumorilor care se formează în cazul cancerului de prostată. Prin studierea şi analizarea datelor obţinute de la mostre cu ajutorul unui instrument numit rMATS-turbo, cercetătorii au identificat 13.000 de variante ale matisării.

Folosind un model de analitică numită PEGASAS (Pathway Enrichment-Guided Activity Study of Alternative Splicing), pentru a identifica potenţiale legături între gene şi diferitele variante ale matisării. Astfel, ei au descoperit că gena Myc este amplificată în cazul mai multor tipuri de cancer. 

„Aplicarea cu succes a PEGASAS la seturile de date despre cancerul de prostată, sân şi plămâni sugerează că această strategie ar putea fi utilă în analizarea a matisării alternative în multe tipuri de cancer”, a declarat unul dintre cercetători.

Studiul a fost publicat în PNAS.

Citeşte şi: