Home » Istorie » Cele două războinice din Mongolia care ar fi inspirat Balada lui Mulan

Cele două războinice din Mongolia care ar fi inspirat Balada lui Mulan

Cele două războinice din Mongolia care ar fi inspirat Balada lui Mulan
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 23.05.2020
Arheologii din Mongolia au descoperit rămăşitele a două femei războinice, ale căror oseminte indică faptul că erau foarte pricepute la tragerea cu arcul şi călărit.

Cele două femei au trăit în timpul perioadei Xianbei (e.n. 147 până la e.n. 552), perioadă a fragmentării politice şi de nelinişte, care ar fi inspirat Balada lui Mulan, spun cercetătorii.

Aceste femei ar fi avut abilităţi atletice pentru că, în timpul perioadei Xianbei, „ar fi fost nevoie ca femeile să-şi apere ţara alături de bărbaţi”, spun cercetătorii Christine Lee şi Yahaira Gonzalez, bioarheologi de la California State University, din Los Angeles.

Lee a mai adăugat că mulţi istorici o situează pe Mulan în timpul perioadei Xianbei. Există multe studii asupra legendei, iar „cercetările mele doar consolidează ceea ce a fost descoperit înainte”, a declarat Lee pentru Live Science, scrie Fox News.

Cele două războinice care ar fi inspirat legenda lui Mulan

Potrivit legendei, Mulan serveşte în armată astfel încât tatăl său să nu fie obligat la serviciul militar. Totuşi, la acea vreme, China nu avea serviciu militar obligatoriu, mai spune Lee. Mai mult, legenda subliniază că Mulan lupta pentru khan, termen folosit pentru liderii Mongoliei. Cu toate acestea, autorii chinezi au fost primii care au transcris balada, tocmai de aceea este considerată o istorisire chineză, adaugă Lee.

Lee a lucrat în China şi Mongolia în ultimii 16 ani. Cercetătoarea a descoperit rămăşitele în timpul unor săpături la un cimitir din situl arheologic Airagiin Gozgor, în provincia Orkhon din nordul Mongoliei.

În timp ce mulţi bărbaţi şi adolescenţi aveau semne care sugereau tragerea cu arcul şi călăria, iar unele femei aveau urme care indicau doar una dintre cele două activităţi, cele două războinice aveau semne şi de la tragerea cu arcul şi de la călărie, mai explică Lee, autorul principal al studiului.

„Probabil erau destul de dure. Făceau ceea ce făceau şi bărbaţii. Aşadar, putem deduce că era vorba de o anumită egalitate de gen”, adaugă Lee.

Orice formă de egalitate de gen ar fi fost extrem de importantă pentru acea perioadă în Asia.

Sursa foto: Christine Lee

Lee mai subliniază că, la acea vreme, chinezii scriau propagandă negativă despre femeile din Mongolia, „aceştia spunând că dacă femeile au putere era un lucru rău, dar şi că aceste femei au prea multă libertate şi că sunt soţii oribile”.

În esenţă, chinezii vorbeau de rău pe oricine care locuia la nord de Marele Zid.

Dintre cele două războinice, una avea peste 50 de ani, iar cealaltă peste 20 de ani. Este posibil ca cele două să fi practicat tragerea cu arcul şi călăria pentru că era nevoie de aceste aptitudini în timpul instabilităţii politice care a urmat după prăbuşirea dinastiei Han din China.

Însă, niciuna dintre femei nu avea semne ale traumelor din timpul luptelor. Acest lucru s-ar putea datora faptului că amândouă erau în gropi rezervate pentru elite, iar această categorie din societate nu participa la lupte, mai spune Lee.

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Mormântul remarcabil al unei războinice vikinge ce aruncă o nouă lumină asupra societăţii scandinave

Povestea amazoanelor, intre mit si realitate

Unul dintre cele mai lungi drumuri maya din Yucatan, construit la ordinul unei regine războinice

De ce ”războinica” descoperită pe Marte nu este reală. Fenomenul care stă la baza acestor ipoteze

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani