Home » Cultură » Regizorul Nae Caranfil va primi Premiul de excelență la TIFF 2021. Când are loc festivalul de film

Regizorul Nae Caranfil va primi Premiul de excelență la TIFF 2021. Când are loc festivalul de film

Regizorul Nae Caranfil va primi Premiul de excelență la TIFF 2021. Când are loc festivalul de film
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 25.03.2021

Regizorul Nae Caranfil va primi Premiul de excelență al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc în acest an la Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, regizorul este parte a istoriei TIFF încă de la prima ediție, iar cel mai recent film al său, comedia 6,9 pe scara Richter, a deschis festivalul în 2016. La TIFF 2021, în onoarea sa, va fi proiectat lungmetrajul său de debut, E pericoloso sporgersi, într-o copie proaspăt restaurată în format 4K.

„Nu sunt părintele TIFF-ului – nici n-aș fi avut cum! – dar un fel de unchi tot mi se pare că-i sunt. Am participat la botezul lui în 2002 cu Filantropica; am sacrificat somnul câtorva sute de oameni prin avanpremiera în miez de noapte a lui Restul e tăcere în 2007; am testat Closer to the Moon ca work in progress în 2013; am celebrat 20 de ani de la debutul meu cu E pericoloso sporgersi cam tot atunci; în fine, am inaugurat ediția din 2016 în Piața Unirii cu 6,9 pe scara Richter…”, spune regizorul Nae Caranfil într-un mesaj transmis echipei TIFF.

„Am însoțit festivalul de la primele gângureli și primii pași”

„Practic, am însoțit festivalul de la primele gângureli și primii pași până, iată, după majorat! Cu cât creștea în înălțime și greutate de la an la an, cu atât camerele de hotel în care eram repartizat se făceau mai mici. Căci Clujul devenea treptat neîncăpător pentru anvergura evenimentului. La primele ediții mă afișam regal la proiecții, fără măcar să-mi atârn badge-ul de gât; la ultimele, nu mă mai descurcam nici cu el lipit pe frunte! E frumos să observi îndeaproape cum se dezvoltă și se împlinește o ființă vie, căci asta a fost TIFF-ul pentru mine în toți acești ani; și în continuare, fiecare sfârșit de primăvară mă găsește fremătând în așteptarea reîntâlnirii cu !”, a mai transmis Nae Caranfil.

Organizatorii TIFF susțin că filmele lui Nae Caranfil au câștigat premii și au umplut, de-a lungul anilor, sălile de cinema din România. A debutat în 1993, cu E pericoloso sporgersi, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, a continuat cu Asfalt Tango (1995), o comedie cu Charlotte Rampling, apoi cu Dolce far niente (1998), cu Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy în distribuție, selectat la Karlovy Vary. Filantropica (2002), un mare succes de public și de critică, a fost urmat de filmul de epocă Restul e tăcere (2007), premiat cu nouă trofee Gopo și propus de România la Oscar. În 2014, în Closer to the Moon, Caranfil a adus împreună pe ecran vedete ca Vera Farmiga, Mark Strong și Harry Lloyd, iar doi ani mai târziu a lansat musicalul 6,9 pe scara Richter, pentru care a compus și muzica, și versurile, potrivit Mediafax.

A 20-a ediție a TIFF este programată între 23 iulie și 1 august 2021, în Cluj-Napoca.

„Vor fi 10 zile de vară cu filme în premieră, invitați și evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival. Proiecțiile vor avea loc în locațiile în aer liber de anul trecut, dar și în interior, dacă o va permite contextul, respectând toate măsurile de siguranță”, au mai transmis organizatorii festivalului.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ