Home » Natură » Imagini inedite cu o turmă de zimbri într-o pădure din Neamț

Imagini inedite cu o turmă de zimbri într-o pădure din Neamț

Publicat: 04.04.2021

Unul dintre angajații Parcului Natural Vânători Neamț s-a întâlnit cu o turmă mare de zimbri. El a filmat evenimentul și apoi imaginile au fost postate pe Facebook.

Zimbrii trăiesc în libertate în Parcul Natural Vânători Neamț. Rezervația este administrată de Romsilva, iar angajații regiei monitorizează în permanență turmele de zimbri.

Zimbrul a fost reintrodus în fauna României în 1958

„Dispărut din România timp de aproape două secole, zimbrul a fost reintrodus în fauna țării în 1958, când au fost aduse primele exemplare din Polonia. Ulterior, au fost aduse alte exemplare tot din Polonia și, treptat, au fost create mai multe nuclee de zimbri, unul din acesta fiind acum Parcul Natural Vânători Neamț. În Parcul Natural Vânători Neamț sunt în prezent, în libertate, 45 de zimbri, din care 15 s-au născut în libertate”, au explicat reprezentanții Romsilva, potrivit Mediafax.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani, Hațeg și Vânători Neamț cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%

Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?

Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur

Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?

Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?

Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison

Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia

Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume

Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă

De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?

Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani

Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?

Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume

Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă

Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă

Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ

În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?