Home » Natură » Situl Roșia Montană, acceptat în lista de obiective protejate UNESCO

Situl Roșia Montană, acceptat în lista de obiective protejate UNESCO

Situl Roșia Montană, acceptat în lista de obiective protejate UNESCO
Credit foto: Sorin Gheorghita, Unsplash
Publicat: 27.07.2021

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a aprobat candidatura sitului Roşia Montană pe lista obiectivelor protejate de instituţie.

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis marți că peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

Conform experților, peisajul cultural minier Roșia Montană reprezintă „cel mai semnificativ, extins și divers din lume, datând din perioada ocupației romane a Daciei (106-127 î.Hr.)”. În plus, conține „cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.

Decizia a fost luată marți, când se împlinesc 65 de ani de când România se numără printre membrii Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Conform Ministerului Culturii, lista Patrimoniului mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural și a fost continuată apoi cu înscrierea de situri culturale:

  • Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993)
  • Biserici din Moldova (1993, 2010)
  • Mânăstirea Hurezi (1993)
  • Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999)
  • Centrul Istoric Sighișoara (1999)
  • Biserici de lemn din Maramureș (1999)

Un alt sit natural înscris este reprezentat de Păduri seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei.

Primar Roșia Montană: Decizia UNECO nu aduce beneficii pentru comunitate și țară

Introducerea sitului Roșia Montană în patrimoniu mondial UNESCO nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară, spune primarul localității, Eugen Furdui. Printre minusuri, el identifică dezavantaje, respectiv impunerea unor avize speciale pentru restaurarea oricărui imobil din zonă.

„Beneficii pentru comunitate în momentul de față, așa cum a fost propus acest perimetru, …nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Să nu uităm că se bochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur și argint din Europa”, spune la Digi24 Eugen Furdui, primarul localității Roșia Montană.

El a prezentat și dezavantajele deciziei UNESCO.

„Minusurile pentru comunitate apar în momentul în care ești patrimoniu mondial UNESCO – restaurarea, modernizarea oricărui imobil pe care îl deții necesită avize speciale și birocrație multă. Oamenii de aici nu sunt oameni avuți, bogați. Alte beneficii, în afară de facilita vizitarea sitului Roșia Montană, nu vedem în momentul de față. (…) Această propunere a fost făcută pe repede-înainte. Chiar ne doream să fie introdus în patrimoniu mondial UNESCO obiectivele principale, adică centrul istoric și galeriile romane”, conchide Furdui.

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a aprobat marți introducerea sitului Roşia Montană pe lista obiectivelor protejate de instituţie.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro