Home » D:News » Cu cât au crescut salariile programatorilor în ultimul deceniu?

Cu cât au crescut salariile programatorilor în ultimul deceniu?

Cu cât au crescut salariile programatorilor în ultimul deceniu?
Foto: @james Harrison/Unsplash
Publicat: 08.08.2022

Salariul mediu în sectorul serviciilor informatice a ajuns la circa 9.200 de lei net (cca. 1.900 de euro) în luna mai a anului 2022, fiind de aproape trei ori mai mare decât în urmă cu un deceniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Creşterea numărului de investitori în centre de servicii IT, nevoia tot mai mare de digitalizare, dar şi deficitul de programatori sunt printre principalii factori care au condus la o majorare accelerată a salariilor în acest sector.

Cu o medie de aproape 2.000 de euro net pe lună, programatorii sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din economie şi au lăsat mult în urmă, ca nivel al remuneraţiei, bancherii, cei care, înainte de criza financiară din 2008-2009 dominau clasamentul salariilor mari. În prezent, un programator câştigă echivalentul a 2,3 salarii medii pe economie şi a 6 salarii minime la nivel naţional.

De ce au crescut salariile programatorilor?

Efectivul de angajaţi din sectorul IT&C a crescut de la circa 100.000 la peste 220.000 de persoane în ultimii zece ani.

Importanţa sectorului a crescut de la an la an, ajungând să reprezinte 6,4% din PIB în 2021.

Unde lucrează cei mai mulți programatori români?

Cei mai mulţi angajaţi din sectorul IT&C lucrează în Bucureşti, aproape 100.000, jumătate din efectivul total de salariaţi din acest domeniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Alături de Capitală, Clujul, Timişoara, Iaşiul şi Braşovul sunt oraşele cu cele mai numeroase comunităţi de IT-işti, concentrând împreună aproape 80% din efectivul total de oameni din acest sector.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?