Home » Natură » Noi specii de șerpi, descoperite sub cimitire și biserici din Ecuador

Noi specii de șerpi, descoperite sub cimitire și biserici din Ecuador

Noi specii de șerpi, descoperite sub cimitire și biserici din Ecuador
Credit foto: Alejandro Arteaga
Publicat: 24.09.2022

Un grup de oameni de știință condus de Alejandro Arteaga, bursier al The Explorers Club Discovery Expeditions și cercetător la Fundația Khamai, a descoperit trei noi șerpi criptozoici (care trăiesc sub pământ) ascunși sub cimitire și biserici în orașe izolate din Anzii din Ecuador.

Descoperirea a fost oficializată într-un studiu publicat în revista ZooKeys. Noii șerpi, care sunt mici, cilindrici și au un aspect mai degrabă arhaic, au fost numiți în onoarea unor instituții sau persoane care sprijină explorarea și conservarea pădurilor îndepărtate de la tropice.

În Anzii din Ecuador, cimitirele sunt locuite de un grup fosil de șerpi aparținând genului Atractus. Acești șerpi fac parte din genul care prezintă cele mai multe specii din lume (în prezent sunt cunoscute 150 de specii la nivel global), dar puțini oameni au văzut unul sau au auzit de existența lor.

Acest lucru se datorează, probabil, faptului că acești șerpi sunt rari și rămân ascunși în cea mai mare parte a vieții lor.

În plus, cei mai mulți dintre ei locuiesc în păduri îndepărtate și trăiesc îngropați sub pământ sau în crăpături adânci. În acest caz particular, însă, noii șerpi de pământ au fost găsiți trăind printre cripte.

Cum arată noua specie de șerpi?

Șarpele de pământ a fost găsit ascuns sub pământ într-un mic cimitir dintr-un oraș izolat din pădurea de nori din sud-estul Ecuadorului, în timp ce celelalte două specii noi au fost găsite lângă o biserică veche și într-o școală mică. Toate acestea par să sugereze că, cel puțin în Anzi, noi specii de șerpi ar putea fi la pândă chiar după colț.

Din păcate, coexistența șerpilor de pământ și a sătenilor în același oraș este, în general, o veste proastă pentru șerpi. Studiul realizat de Arteaga raportează că cea mai mare parte a habitatului nativ al noilor șerpi a fost deja distrus. Ca urmare a retragerii liniei pădurii, șerpii de pământ se văd nevoiți să se refugieze în spațiile folosite de oameni, unde sunt de obicei uciși pe loc.

Descoperirea Atractus a fost numită în onoarea inițiativei The Explorers Club Discovery Expedition Grants, un program care urmărește să încurajeze înțelegerea științifică pentru îmbunătățirea umanității și a tuturor formelor de viață pe Pământ și dincolo de acesta, scrie EurekAlert.

O descoperire unică

,,Denumirea speciilor se află în centrul biologiei”, spune Dr. Juan M. Guayasamin, co-autor al studiului și profesor la Universidad San Francisco de Quito. ,,Niciun studiu nu este cu adevărat complet dacă nu este atașat numelui speciei, iar majoritatea speciilor care împart planeta cu noi nu sunt descrise.”

,,Descoperirea acestor noi șerpi este doar primul pas către un proiect de conservare mult mai mare”, spune Arteaga.

,,Am început deja procesul de înființare a unei rezervații naturale pentru a proteja șerpii de pământ. Această acțiune nu ar fi fost posibilă fără a dezvălui mai întâi existența acestor reptile unice, chiar dacă asta a însemnat să deranjăm momentan liniștea morților din cimitirul în care aceștia trăiau.”

Vă recomandăm să mai citiți și:

Un exoschelet robotic permite șerpilor să meargă pe patru picioare

Tot mai mulți oameni mușcați de șerpi exotici în Marea Britanie. Ce se întâmplă?

De ce a renunţat România la Insula Şerpilor?

Un adevărat coșmar pentru mulți. Cum reușește această specie de șerpi să „alunece prin aer” și să zboare

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Clădirea care „minuna” privirile bucureștenilor la sfârșitul secolului al XIX-lea
Clădirea care „minuna” privirile bucureștenilor la sfârșitul secolului al XIX-lea
Eva Watson-Schütze, femeia care a ajutat fotografia să fie recunoscută ca artă
Eva Watson-Schütze, femeia care a ajutat fotografia să fie recunoscută ca artă
Primul copil din lume diagnosticat cu autism a trăit până la 89 de ani
Primul copil din lume diagnosticat cu autism a trăit până la 89 de ani
Cum să îți calmezi anxietatea în situații stresante?
Cum să îți calmezi anxietatea în situații stresante?
Singurătatea urbană: de ce ne simțim izolați în orașe pline de oameni
Singurătatea urbană: de ce ne simțim izolați în orașe pline de oameni
Complotul uitat pentru revenirea lui Alexandru Ioan Cuza la domnie
Complotul uitat pentru revenirea lui Alexandru Ioan Cuza la domnie
Un fizician a propus o teorie care ar schimba ce știm despre găurile negre
Un fizician a propus o teorie care ar schimba ce știm despre găurile negre
Cum alege și organizează creierul informațiile pentru a interpreta ceea ce vedem?
Cum alege și organizează creierul informațiile pentru a interpreta ceea ce vedem?
Pandemia tăcută: aproape 1,2 miliarde de oameni la nivel global suferă de tulburări mintale
Pandemia tăcută: aproape 1,2 miliarde de oameni la nivel global suferă de tulburări mintale
Meta și WhatsApp, acuzate că pot accesa mesajele criptate ale utilizatorilor
Meta și WhatsApp, acuzate că pot accesa mesajele criptate ale utilizatorilor
Se împlinesc 483 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se învârte în jurul Soarelui
Se împlinesc 483 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se învârte în jurul Soarelui
Cum a dispărut tumoarea de pe brațul unei femei deși nu a urmat vreun tratament?
Cum a dispărut tumoarea de pe brațul unei femei deși nu a urmat vreun tratament?
Care sunt cele mai „neprietenoase” orașe din Europa?
Care sunt cele mai „neprietenoase” orașe din Europa?
Ce a băut Jannik Sinner ca să scape de crampele musculare din semifinala cu Daniil Medvedev?
Ce a băut Jannik Sinner ca să scape de crampele musculare din semifinala cu Daniil Medvedev?
Românii nu scapă de obiceiurile proaste. Munți de gunoaie acoperă marginile drumurilor
Românii nu scapă de obiceiurile proaste. Munți de gunoaie acoperă marginile drumurilor
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală din Germania
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală ...
Iată cum activitățile casnice ar putea fi benefice pentru sănătatea mintală!
Iată cum activitățile casnice ar putea fi benefice pentru sănătatea mintală!
Trucul simplu prin care ai putea încetini îmbătrânirea biologică
Trucul simplu prin care ai putea încetini îmbătrânirea biologică