Home » D:News » Temperaturile lunii octombrie în Europa, cele mai ridicate înregistrate vreodată

Temperaturile lunii octombrie în Europa, cele mai ridicate înregistrate vreodată

Temperaturile lunii octombrie în Europa, cele mai ridicate înregistrate vreodată
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 10.11.2022

Europa a avut parte de cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată. Temperaturile zilnice au doborât recordul în Europa de Vest, iar Austria, Elveția și Franța au avut o lună octombrie cu record de căldură.

Temperaturile din octombrie în Europa au fost cele mai ridicate din istorie, a anunțat marți Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene, atingând aproape 2 grade Celsius peste perioada de referință 1991-2020.

„Consecințele grave ale schimbărilor climatice sunt foarte vizibile în prezent și avem nevoie de acțiuni ambițioase în domeniul climei la COP27 pentru a asigura reducerea emisiilor în vederea stabilizării temperaturilor”, a declarat directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess.

Temperaturi zilnice record pe Glob

Perioada a adus temperaturi zilnice record în Europa de Vest și o lună octombrie record de căldură pentru Austria, Elveția și Franța, notează AFP.

De asemenea, luna trecută au fost doborâte recorduri în mari părți ale Italiei și Spaniei.

„Canada a înregistrat o căldură record, iar căldură mult mai mare față de medie a fost și în Groenlanda și Siberia”, a precizat C3S.

Temperaturi mai scăzute față de medie au fost înregistrate în Australia, în estul îndepărtat al Rusiei și în părți din vestul Antarcticii.

Vestea vine în contextul în care liderii mondiali se reunesc în Egipt pentru discuții cu miză mare pe tema climei, confruntându-se cu apeluri de reducere urgentă a emisiilor pentru a evita noi calamități climatice.

Încălzirea globală, cauză a fenomenelor naturale negative

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a ONU a subliniat creșterea dramatică a ratei de încălzire globală, indicând-o drept cauză pentru creșterea nivelului mării, topirea ghețarilor, ploile torențiale.

Pământul s-a încălzit cu peste 1,1 grade Celsius de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar aproximativ jumătate din această creștere a avut loc în ultimii 30 de ani.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu