Cât hidrogen verde produce Europa? Continentul ar fi cel mai mare producător

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Europa se profilează drept cel mai mare producător de hidrogen verde, cu o pondere de 30% din capacitatea mondială de producţie, datorită resurselor regenerabile vaste şi ieftine de care dispune, indică studiul Deloitte „Hydrogen. Making it happen”.

Ţările membre UE şi-au propus să transforme până în 2030 sectoare cu amprentă mare de carbon precum industria grea şi prelucrătoare, aviaţia şi transporturile rutiere şi maritime.

În acelaşi timp, Orientul Mijlociu şi Australia au, la rândul lor, capacităţi importante de producţie, cu cote estimate la aproximativ 20% fiecare. Însă, pentru materializarea scenariului „emisii zero până în 2050”, volumul de hidrogen „curat” produs la nivel mondial ar trebui triplat, mai arată studiul.

Cât hidrogen verde se produce în Europa?

UE estimează că, până în 2030, fiecare miliard de euro investit în proiecte pe bază de hidrogen va produce 10.000 de noi locuri de muncă directe şi indirecte. Dintre cele 600 de proiecte pe hidrogen anunţate sau operaţionale la nivel mondial în 2022, cele mai mari 25 cumulează aproximativ 70% din capacitatea totală actuală, ceea ce indică o piaţă deja diversă, cu multe proiecte locale, de mică amploare, care pot acoperi cereri punctuale, şi câteva proiecte majore, cu valenţe regionale, concentrate în Europa, Orientul Mijlociu, SUA şi Australia.

Hidrogenul este optim în procese industriale care au loc la temperaturi înalte, aduce o densitate energetică mai mare decât cea a bateriilor, deci oferă putere mai mare pentru maşini şi utilaje grele, şi are capacitatea de a stoca energie obţinută din surse regenerabile intermitente, precum cea solară şi eoliană.

State precum Japonia, Coreea de Sud şi SUA iau în calcul folosirea hidrogenului pentru generarea de energie electrică sau producerea de combustibili sintetici.

Tipuri de hidrogen

Dintre toate variantele de hidrogen – verde, obţinut din apă, prin electroliză, fără emisii de carbon; gri, pe bază fosilă, cu emisii de carbon; albastru, tot fosil, însă fără emisii; roz, pe bază nucleară, aflat încă în faza de cercetare –, hidrogenul verde este cel mai „curat”, iar potenţialul şi interesul de a-l adopta diferă de la o industrie la alta, arată studiul.

De exemplu, industria chimică şi petrochimia utilizează deja hidrogen gri, astfel că ar avea nevoie de investiţii minimale pentru a converti o parte din infrastructuri şi a obţine curat şi mai ieftin unele produse.

Industria grea, aviaţia şi transporturile rutiere de mare tonaj sunt încurajate prin reglementări specifice să apeleze la hidrogen verde, având ca orizont 2030, în timp ce pentru celelalte categorii de transport planurile de decarbonizare rămân incerte şi este de aşteptat să se materializeze post-2030. În ceea ce priveşte automobilele şi imobilele (încălzire), acestea beneficiază de alternativa electrică, deci sunt mai puţin predispuse tranziţiei către hidrogen.

Cum ar putea evolua această industrie în viitor?

„Studiul propune cinci direcţii de acţiune pentru o tranziţie funcţională către energia pe bază de hidrogen. În primul rând, crearea unei cereri naturale în piaţă, prin coalizarea actorilor economici convinşi de beneficiile tehnologiilor pe hidrogen. În al doilea rând, este nevoie de reglementări aplicate domeniului, de exemplu, stabilirea unui index privind gradul de poluare a diverselor tehnologii pe bază de hidrogen şi deci încurajarea hidrogenului verde între opţiunile existente. Paşii următori se referă la cuplarea potenţialului de producţie cu cel de stocare şi transport, prin convertirea infrastructurilor care există deja. Nu în ultimul rând, este nevoie de colaborare: inovaţia nu vine sub presiunea reglementărilor, ci prin voinţa comună şi demersuri sistemice. Soluţia de a integra aceste măsuri sunt aşa-zisele «hub-uri de hidrogen», adică zone geografice care au resurse accesibile de producţie, potenţial investiţional şi reglementări care stimulează piaţa de profil, iar studiul arată că Europa se bucură de cele mai bune premise pentru a materializa până în 2030 astfel de proiecte. Prin potenţialul său semnificativ din zona energiilor regenerabile, şi România poate juca un rol important şi sper ca viitoarea strategie naţională a hidrogenului să reflecte un nivel de ambiţie corespunzător acestui potenţial”, a declarat Sorin Elisei, Director Consultanţă, Deloitte România, şi Liderul practicilor de sustenabilitate şi energie.

Cheltuielile companiilor legate de infrastructură pot scădea cu până la 95% în scenariul „hub-urilor de hidrogen” în comparaţie cu scenariul investiţiei individuale. Pe lângă optimizarea costurilor, această soluţie aduce şi beneficii precum sistematizarea tranziţiei verzi, diversificarea pieţei muncii şi dezvoltarea de noi modele de business, de exemplu lanţuri sinergice de producere a cimentului, metanolului şi oţelului.