Home » D:News » China vrea ca țările BRICS să devină rivalul geopolitic al G7

China vrea ca țările BRICS să devină rivalul geopolitic al G7

China vrea ca țările BRICS să devină rivalul geopolitic al G7
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 24.08.2023

China va impulsiona grupul puterilor economice emergente, BRICS, să devină un rival total al Grupului naţiunilor puternic dezvoltate (G7), cu ocazia reuniunii programate săptămâna aceasta în Africa de Sud, axată pe cea mai mare extindere a organizaţiei din ultimul deceniu, notează Financial Times.

Preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a invitat peste 60 de lideri la summitul din Johannesburg, care începe miercuri, iar câteva ţări ar putea fi invitate să se alăture organizaţiei BRICS, formată în prezent din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Înaintea summitului, au avut loc dispute între India şi China pe tema extinderii BRICS. Disputele se referă la posibilitatea ca BRICS să fie un grup nealiniat care să protejeze interesele economice ale naţiunilor aflate în curs de dezvoltare sau o forţă politică care să conteste deschis Occidentul, au declarat persoane familiarizate cu poziţiile Indiei şi Chinei. Oficiali sud-africani au declarat că 23 de naţiuni sunt interesate să se alăture organizaţiei.

„Vocea noastră colectivă în lume va deveni mai puternică”

„Dacă extindem BRICS pentru a reprezenta o parte egală a PIB-ului ca G7, atunci vocea noastră colectivă în lume va deveni mai puternică”, a declarat un oficial chinez, care a preferat să rămână anonim.

Naledi Pandor, ministrul de Externe din Africa de Sud, a afirmat recent că ar fi „extrem de greşit” ca o potenţială extindere a BRICS să fie considerată ca fiind o manevră antioccidentală.

O mişcare în sensul consolidării alianţelor cu Rusia şi China

Cu toate acestea, capitalele occidentale probabil vor percepe posibila integrare a Iranului, Belarusului şi Venezuelei ca fiind o mişcare în sensul consolidării alianţelor cu Rusia şi China. Argentina, Arabia Saudită şi Indonezia depun eforturi pentru a se alătura organizaţiei BRICS.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu li se va alătura liderilor prezenţi la Johannesburg, astfel că autorităţile sud-africane au scăpat de obligaţia legală de a-l aresta pe liderul rus, vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI).

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții