Home » D:News » Bilbor, biodiversitate unică în România

Bilbor, biodiversitate unică în România

Bilbor, biodiversitate unică în România
Publicat: 06.02.2024

Cel mai nepoluat loc din România, Bilborul, a dezvoltat o biodiversitate unică în România, motiv pentru care au și fost desemnate două arii protejate, una națională, iar alta de interes local. Datorită altitudinii, predomină pădurile de conifere, însă există specii de plante, dar și de animale întâlnite doar aici și ocrotite prin lege.

Dacă plecăm de la denumirea așezării, de la slavonul Bielbar „Locul Bradului Alb”, este evident că vorbim de o zonă montană înaltă, de conifere, specifică pre-alpinului. Cele mai întâlnite sunt pădurile de brad, molid și larice, dar și pin și ienupăr.

Surpriza vine însă în cele mai joase zone ale depresiunii Bilbor, unde pot fi găsite, ce-i drept excepțional, specii rare de conifere, precum tisa, dar și de foioase, precum mesteacănul pitic și salcia pitică – relicte glaciare.

Printre plantele ierboase ocrotite prin lege se regăsesc: papucul doamnei, bulbucii de munte, limba siberiană, trifoiul lutrei. Pe lângă toate acestea, în zonă sunt bine reprezentate plantele medicinale și aromatice. Jneapănul, cimbrișorul, bujorul de munte, zâmbrul, garofița pitică sunt alte câteva nume de monumente ale naturii.

În regiunea Bilbor există și două arii protejate. Singura care are un regim legal – rezervație botanică – este Mlaștina de borviz de pe Pârâul Dobreanu. Cealaltă este aria protejată de mesteacăn pitic de pe Pârâul Rușilor, cu o suprafață de 0,2 hectare. Deocamdată este protejată doar pe plan local, însă se depun eforturi pentru clarificarea aspectelor legislative.

Mlaștina de borviz are o suprafață de 3,5 ha. Mlaștina se află pe malul drept al pârâului Dobreanu, afluent al Bistricioarei, este alimentată cu izvoare de ape minerale bicarbonate, bogate în calciu.

Din cercetările academicianului Emil Pop, rezultă că mlaștină s-a format în era glaciară, iar relicvele de plante existente aici aparțin acestei epoci: trifoiul lutrei, trestia de câmp ori limba siberiană. Toate aceste specii sunt mari iubitoare de apă, dar și de săruri minerale. Deși are potențial de folosire în balneoterapie, dar se află într-o rezervație, această mlaștină nu este folosită. În schimb, sunt recomandate apele minerale de la Bilbor.

Filtrate lent, prin rocile vulcanice, apele care izvorăsc din Munții Călimani au puritate microbiologică și chimică, astfel că pot fi folosite pentru întreaga familie, de la cei mici până la cei vârstnici. Curele cu apele minerale de la Bilbor ajută la tratarea și ameliorarea bolilor gastrice, de ficat și renale. Totodată, datorită conținutului scăzut de săruri minerale, apa din Munții Călimani este recomandată în diete hiposodice și în curele de detoxifiere.

Din punct de vedere cinegetic, pădurile Bilborului adăpostesc specii protejate de lege, precum cerbul carpatin, ursul brun, râsul, mistrețul, iepurele, cocoșul de munte și cocoșul de mesteacăn, jderul, barza albă. Există și varianta potrivit căreia în zonă s-ar afla și exemplare de cai sălbatici.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul