Home » Cultură » Christopher Reeve, Superman pe vecie. „Nu renunțați. Nu vă pierdeți speranța. Nu vă vindeți”

Christopher Reeve, Superman pe vecie. „Nu renunțați. Nu vă pierdeți speranța. Nu vă vindeți”

Publicat: 25.09.2024

Un erou este o persoană obișnuită care găsește puterea de a persevera și de a rezista în ciuda obstacolelor copleșitoare. Odată ce ai ales speranța, totul este posibil. Dacă pot râde, pot trăi. Nu trăiesc viața pe care am crezut că o voi duce, dar ea are un sens, un scop. (Christopher Reeve)

Pentru mulți oameni, în trecut, dar și în prezent (cu siguranță și în viitor) Christopher Reeve a fost (este și va fi) ani de zile Superman-ul definitiv. Iar pentru mii de persoane care suferă de paralizie și leziuni ale măduvei spinării, într-un moment tragic, Reeve s-a transformat brusc dintr-un actor perfect distribuit pe ecran într-o sursă de inspirație personală în viața reală și într-un campion al cercetării medicale și al reformei sistemului de sănătate.

Având o înălțime de 1,93 m, un chip atrăgător, trăsături masculine, dar în același timp emanând un aer cald, Christopher Reeve a devenit vedetă peste noapte atunci când a fost distribuit în Superman (1978), în regia lui Richard Donner, film nominalizat la trei Oscaruri, portretizând personajul său echilibrat – Clark Kent – dotat atât cu vulnerabilități sensibile, cât și puteri impunătoare în fața nedreptății – purtând în același timp colanți și pelerină.

Pentru a obține musculatura necesară interpretării convingătoare a lui Superman, Christopher Reeve a urmat un regim strict și s-a antrenat intens cu David Prowse, cel care l-a interpretat pe Darth Vader în trilogia originală Star Wars. Superman a fost semnătura lui cinematografică, însă rolurile de succes ale lui Christopher Reeve au fost și cele din The Remains of the Day (1993), filmul clasic de epocă premiat cu Oscar, thrillerul lui Sidney Lumet – Deathtrap (1982) și cel mai îndrăgit rol al său în afara producției Superman, pelicula romantică de epocă Somewhere in Time (1980), un adevărat poem vizual, o poveste de dragoste care transcede timpul, evocând forța incomensurabilă a dragostei.

Însă toată această strălucire hollywoodiană s-a evaporat într-un singur moment când, în 1995, lumea a aflat că bărbatul care a întruchipat supereroul invincibil a rămas complet paralizat în urma unui accident ecvestru. Deși Reeve nu a mai putut niciodată merge și, în cele din urmă, și-a pierdut viața din cauza handicapului său, eforturile sale de avocat neobosit pentru cercetarea medicală în domeniul leziunilor măduvei spinării și lupta curajoasă pentru a recâștiga o calitate a vieții pentru el și familia sa s-au dovedit mai eroice decât orice personaj pe care l-ar fi putut portretiza vreodată pe ecran.

Ultimul personaj pe care l-a interpretat înainte de accidentul său de echitație a fost, în mod absolut ironic, un individ paralizat în filmul Above Suspicion (1995), care a fost lansat cu șase zile înainte de accident. Tragedia s-a produs la 27 mai 1995. În acea zi, Reeve participa la un test de obstacole în Culpeper, Virginia, când calul său, Buck, s-a oprit brusc înainte de a sări peste o barieră, oprirea neașteptată ducând la căderea dramatică lui Reeve, provocându-i o leziune spinală severă, lăsându-l paralizat de la gât în jos și schimbându-i definitiv viața. Suferința lui Reeve a avut un impact devastator asupra vieții sale personale și profesionale, condiția în care ajunsese afectându-i profund inclusiv sănătatea mentală, deoarece Reeve s-a luptat o perioadă cu gânduri de sinucidere din cauza durerii și a pierderii funcțiilor motorii.

În momentele cele mai întunecate ale recuperării sale, soția actorului, Dana Reeve, i-a oferit sprijin emoțional crucial. Cuvintele ei „ești încă tu. Și te iubesc!” au fost esențiale pentru schimbarea perspectivei lui Reeve asupra vieții după accident, ele dându-i puterea de a găsi motivația necesară pentru a continua lupta. În 1999, cei doi au înființat Fundația Christopher & Dana Reeve, care s-a concentrat pe strângerea de fonduri pentru cercetarea tratamentelor pentru leziunile măduvei spinării și îmbunătățirea calității vieții celor afectați.

În ciuda dizabilității sale, Reeve a continuat să lucreze în film și televiziune, obținând aprecieri pentru roluri precum Dr. Virgil Swann din serialul Smallville și a scris două cărți autobiografice: Still Me (1998) și Nothing Is Impossible: Reflections on a New Life (2002).

Din păcate, acest actor simbol universal al cinematografiei, acest bărbat impunător, frumos, un uriaș blând și bun, Christopher Reeve a murit la 10 octombrie 2004, la doar 52 de ani, la aproape nouă ani după accidentul care i-a schimbat viața.

Christopher D’Olier Reeve s-a născut la 25 septembrie 1952, în New York City, dar a crescut în Princeton, New Jersey, după ce părinții săi au divorțat când el avea patru ani. A urmat cursurile Princeton Day School și mai târziu a absolvit Universitatea Cornell cu o diplomă de licență în 1974, studiind apoi și la Juilliard School, sub îndrumarea renumitului John Houseman, actor și producător de teatru, film și televiziune britanic-american de origine română.

Cariera de actor a lui Reeve a început pe scenă, făcându-și debutul pe Broadway alături de Katharine Hepburn în A Matter of Gravity, în anul 1976. Dar rolul său decisiv a venit atunci când a interpretat Clark Kent/Superman în filmul Superman (1978) și în continuările acestuia, atât personajul lui, cât și filmul însuși făcând istorie.

Christopher Reeve a fost primul și până în prezent singurul actor care a interpretat un personaj titular DC Comics (Superman) în mai mult de trei filme. A purtat aproape 25 de costume diferite de Superman în Superman (1978), dintre care unele erau special create pentru mers și altele pentru zbor. Pe genericul de final al filmului Superman Returns (2006), un fel de continuare a filmelor sale regizate de Donner, apare un omagiu adus lui și soției sale Dana Reeve – „Pentru Christopher și Dana Reeve, un cuplu de supereroi din viața reală”. Reeve a fost cel mai înalt dintre cei nouă actori care l-au interpretat pe Superman în filme și televiziune, ceilalți fiind Kirk Alyn, George Reeves, Gerard Christopher, Dean Cain, Tom Welling, Brandon Routh, Henry Cavill și Tyler Hoechlin.

I s-a oferit rolul lui Richard Gere în Pretty Woman (1990). IMDb.com scrie că în momentul în care Reev s-a dus să dea o probă pentru rol, pentru a interpreta o scenă din film, nu a fost adusă actrița principală, Julia Roberts, ci directorul de casting, Reeve considerând acest lucru extrem de neprofesionist și a ales, astfel, să nu joace în film.

A refuzat rolul principal din American Gigolo (1980), care i-a revenit lui Richard Gere. A refuzat rolul lui Fletcher Christian în The Bounty (1984), care i-a revenit lui Mel Gibson. A refuzat rolul principal din Body Heat (1981), care i-a revenit lui William Hurt, pe al lui Mason Verger din Hannibal (2001), care i-a revenit lui Gary Oldman, în 1976 ar fi putut fi Mark Harris din Man from Atlantis (1977), însă refuzul lui l-a ajutat pe Patrick Duffy să devină eroul peliculei, iar în 1984, a refuzat rolul lui Jack T. Colton în Romancing the Stone, rol care i-a revenit lui Michael Douglas, care a fost și unul dintre producătorii producției.

A fost un mare fan al serialului de televiziune Law & Order (1990), susținând că vizionarea lui l-a ajutat în timpul terapiei fizice.

În 1987 a mers în Chile, în timpul dictaturii militare, pentru a sprijini aproximativ 80 de artiști chilieni (actori și regizori) ale căror vieți erau amenințate de escadroanele morții ale dictatorului Augusto Pinochet, în ianuarie 2004 fiind decorat de guvernul chilian pentru activitatea sa umanitară cu Ordinul Bernardo O’Higgins.

Christopher Reeve deține o stea pe Hollywood Walk of Fame, primită la 15 aprilie 1997.

Christopher Reeve a fost căsătorit o singură dată, înainte de asta având însă o relație semnificativă cu Gae Exton, executiv britanic care a lucrat în domeniul modeling-ului, cuplul având doi copii. În 1992, Reeve s-a căsătorit cu Dana Reeve, cântăreață și susținătoare proeminentă a drepturilor persoanelor cu dizabilități. Au rămas căsătoriți până la moartea lui Christopher în 2004. Dana și Christopher au împreună un copil, William (n.1992), jurnalist de televiziune, corespondent ABC News.

Matthew Reeve (născut în 1979, fiul cel mare al lui Christopher și al lui Gae Exton), a urmat o carieră în industria cinematografică ca scenarist, regizor și producător. Este, de asemenea, implicat în Fundația Christopher & Dana Reeve. Alexandra Reeve Givens (născută în 1983), fiica lui și a lui Gae, și-a construit o carieră în drept și politică, iar în prezent este președinte și CEO al Center for Democracy & Technology.

Dana Reeve, soția lui Superman, a murit în 2006, la doi ani după dispariția actorului, din cauza unui cancer pulmonar. Avea 44 de ani și nu fumase niciodată. Dana Reeve a fost omul de bază din viața lui Reeve, sprijinul constant al soțului ei.

Atât de multe dintre visele noastre par la început imposibile, apoi improbabile, pentru ca mai apoi, ajutate de voința noastră, să devină inevitabile. (Christopher Reeve)

Surse:

https://www.imdb.com/title/tt0078346/trivia/?ref_=tt_ql_3

https://www.britannica.com/biography/Christopher-Reeve

https://www.imdb.com/name/nm0001659/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Kathy Bates și-a anunțat retragerea din actorie

Frank Langella, cel mai în vârstă actor câștigător al Premiului Tony

Frankie Michaels, cel mai tânăr actor care a câștigat un premiu Tony

Alain Delon, scandaluri cu sex, droguri și crime. „Cei mai mulți dintre gangsterii pe care îi cunosc… au fost prietenii mei înainte de a deveni actor”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume