Home » Cultură » Ian McKellen: „Mă prefac că sunt persoana pe care o reprezint în film sau în piesa de teatru”

Ian McKellen: „Mă prefac că sunt persoana pe care o reprezint în film sau în piesa de teatru”

Ian McKellen: „Mă prefac că sunt persoana pe care o reprezint în film sau în piesa de teatru”
Sursa foto: ©New Line Cinema/Courtesy Everett Collection/Profimedia
Publicat: 08.12.2024

A triumfat în rolurile jucate în Richard al II-lea, Macbeth (cu Judi Dench), Coriolanus, Othello, Richard al III-lea și King Lear. A jucat în prima producție a senzaționalei piese Bent, de Martin Sherman, și în premierele pieselor lui Arnold Wesker, Peter Shaffer, Michael Frayn, Alan Ayckbourn și Mark Ravenhill. În ultima vreme a fost Widow Twankey în pantomima Aladdin de la Old Vic și s-a aflat într-un turneu teatral cu Patrick Stewart, jucând în Waiting for Godot și No Man’s Land. Ca Salieri în Amadeus, a câștigat toate premiile disponibile pe Broadway. Iar timp de peste un deceniu, Ian McKellen, pentru că la el ne referim, a susținut turnee cu spectacolul său individual, Acting Shakespeare.

McKellen este recunoscut în întreaga lume ca Magneto în filmele X-Men și Gandalf în trilogiile Stăpânul inelelor și Hobbitul. Înainte de a interpreta rolul lui Gandalf, actorul a ascultat o înregistrare cu J.R.R. Tolkien care citea cu voce tare o parte din replicile personajului său din romanul The Hobbit, acest material audio reprezentând pentru el o sursă importantă de inspirație deoarece pe baza lui și-a creat personajul pe care l-a jucat în film, imitând inclusiv accentual folosit de Tolkien în acea înregistrare. În 2004, a refuzat rolul lui Albus Dumbledore în Harry Potter and the Prisoner of Azkaban, spunând, scrie IMDb.com, „am avut destule probleme în a mă ridica la înălțimea unei singure legende (referindu-se la rolul din Stăpânul inelelor). Două ar fi prea mult pentru a spera”.

Ian McKellen, care a mai jucat în The Da Vinci Code, Mr Holmes, Beauty and the Beast, All is True, The Good Liar și Cats, este considerat unul dintre cei mai mari actori de teatru și film atât în Marea Britanie, țara sa natală, cât și la nivel internațional. S-a bucurat de prima sa nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun actor, cu rolul regizorului homosexual James Whale, în filmul clasic Gods and Monsters (1998) al lui Bill Condon. De asemenea, a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea lui Gandalf the Grey din The Fellowship of the Rings.

În 2019, McKellen a devenit primul actor care se află în fruntea listei The Stage 100 a celor mai influenți oameni din teatrul britanic, în urma turneului său triumfător în Marea Britanie și a difuzării în West End a spectacolului Ian McKellen on Stage.

În filme pentru televiziune, a putut fi văzut în producții precum Rasputin, Coronation Street, Extras (cu Ricky Gervais) sau Vicious (cu Derek Jacobi).

Ian McKellen este unul dintre primii actori care și-a lansat un site oficial (McKellen.com, la 1 septembrie 1997), doi ani mai târziu începând să publice o serie de articole tip jurnal care au contribuit la apariția unuia dintre primele bloguri non-tehnice.

În 1991, Sir Ian a fost făcut cavaler (KBE) pentru serviciile aduse teatrului în Regatul Unit. Este co-fondator al Stonewall UK, care militează pentru egalitatea juridică și socială a persoanelor gay. În 2008, Regina l-a numit personal Companion of Honour (CH), pentru serviciile sale aduse teatrului și egalității. – A fost membru al Royal Shakespeare Company (RSC) din Stratford-upon-Avon în același timp cu Sir Patrick Stewart.

La 74 de ani, Ian McKellen a devenit cel mai în vârstă actor care a fost distribuit în rolul lui Sherlock Holmes. Este singurul actor care a primit o nominalizare la Oscarul de interpretare pentru trilogia Stăpânul inelelor, în regia lui Peter Jackson.

În 2013, Sean Parker, antreprenor, filoantrop, primul președinte al Facebook, i-a oferit lui McKellen 1,5 milioane de dolari pentru a participa la nunta sa cu tematica Tolkien, în calitate de Gandalf. McKellen, evident, a refuzat, spunând: „Gandalf nu face nunți”.

În 1972, Ian McKellen a fost una dintre cele 31 de celebrități masculine („cei mai doriți burlaci din Marea Britanie”) abordate de revista Cosmopolitan pentru un articol intitulat „Ce vreau de la o soție”. McKellen a răspuns cu tact că femeia sa ideală nu există. De asemenea, în 2008 a fost clasat pe locul 45 în topul realizat de Telegraph al „celor mai puternici 100 de oameni din cultura britanică”, tot atunci primind și distincția CH (Member of the Order of the Companions of Honour) pentru serviciile sale aduse teatrului și egalității.

În 1981, a primit un Tony pe Broadway pentru cel mai bun actor (într-o piesă de teatru) pentru rolul lui Antonio Salieri din Amadeus, trei ani după aceea fiind nominalizat la aceeași categorie pentru Ian McKellen Acting Shakespeare, pentru ca în anul următor, 1985, să i se acrode Laurence Olivier Theatre Award (sezonul 1984) pentru cel mai bun actor într-o reluare pentru Wild Honey.

În 1989 a fost recompensat cu premiul London Critics Circle Theatre Award (Premiul Teatrului Dramatic) pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa din Othello.

Nominalizat de două ori la Oscar și laureat al tuturor premiilor teatrale importante din Marea Britanie și SUA, Ian Murray McKellen s-a născut la 25 mai 1939 în Burnley, Lancashire, Anglia, într-o familie cu descendențe scoțiane, nord-irlandeze și engleze. A fost pasionat de arta teatrală încă de mic, artă pe care i-au cultivat-o inclusiv părinții, ducându-l deseori la spectacole de teatru, în special la cele scrise de William Shakespeare. Elev fiind, Ian McKellen a avut grijă să obțină roluri în toate producțiile școlare, curând ajungând să participe la festivalurile de teatru de la Stratford-upon-Avon, acolo unde i-a văzut jucând pe marii Laurence Olivier, Wendy Hiller, John Gielgud, Ralph Richardson și Paul Robeson. Și-a continuat studiile în dramaturgie engleză, pe care le-a abandonat însă în favoarea actoriei, pentru ca în 1961 să-și ia, în cele din urmă, licența în arte.

„McKellen a început să lucreze în teatru în următorii câțiva ani. Foarte puține persoane știau de homosexualitatea lui Ian, iar el nu vedea niciun motiv pentru care să o facă publică. Nici măcar familia nu știa. În 1988 însă, în cadrul emisiunii BBC Radio 4, în timp ce discuta despre legislația Secțiunii 28 a lui Margaret Thatcher, care făcea din promovarea homosexualității ca relație de familie de către autoritățile locale un delict, a luat atitudine, de atunci devenind activ în mișcarea pentru drepturile homosexualilor”. (IMDb.com)

S-a aflat într-o relație romantică timp de zece ani cu Sean Gerard Mathias, actor, regizor și scriitor galez, în 1997 cei doi colaborând inclusiv la filmul Bent, dar lucrând împreună și la câteva producții de teatru. Anul acesta, scrie presa, McKellen s-ar fi despărțit de Oscar Conlon-Morrey, iubitul său actor în vârstă de treizeci de ani, după o poveste de dragoste care a ținut un an.

În prezent, McKellen, în calitate de co-fondator al Stonewall, un grup de susținători pentru drepturile LGBT din Regatul Unit, numit după revoltele Stonewall, coordonează diferite activități și proiecte LGBT, în limita timpului și a energiei sale.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Ian-McKellen

https://www.imdb.com/name/nm0005212/bio/?ref_=nmtrv_ql_1

Vă mai recomandăm să citiți și:

Charles Bennett, erou de război, spion, dramaturg apreciat și actor shakespearian

Laurence Olivier, unul dintre cei mai mari actori ai secolului XX. „Dacă nu aș fi fost actor, cred că aș fi înnebunit”

Vin Diesel, cel mai „furios” și mai „rapid” actor de la Hollywood. „A fi bărbat este o chestiune nativă. A fi bărbat este o chestiune de vârstă. Dar a fi un gentleman este o chestiune de alegere”

Actorul Tom Hanks, văr îndepărtat cu Abraham Lincoln, George Clooney și Walt Disney. „Cred că este mai bine să te simți bine decât să arăți bine”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026