Home » Cultură » Rachel Portman, prima compozitoare de muzică de film premiată cu un Oscar

Rachel Portman, prima compozitoare de muzică de film premiată cu un Oscar

Rachel Portman, prima compozitoare de muzică de film premiată cu un Oscar
Rachel Portman și Charles al Marii Britanii, martie 2020. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 31.12.2024

Britanica Rachel Portman este prima femeie compozitor care a câștigat un premiu Oscar, pe care l-a primit în 2021 pentru coloana sonoră a filmului Emma, peliculă regizată de Autumn de Wilde. Portman este, de asemenea, prima femeie compozitor care a câștigat un premiu Primetime Emmy, ce i-a fost acordat în 2016, pentru muzica din pelicula regizoarei Dee Rees – Bessie.

Născută la 11 aprilie 1960, în West Sussex, Anglia, Rachel Portman, care a fost nominalizată de două ori la Oscar, pentru coloanele sonore ale filmelor The Cider House Rules (1999) și Chocolat (2000), s-a impus ca unul dintre cei mai importanți compozitori din industria cinematografică și, mai mult decât atât, una dintre puținele femei creatoare de muzică de film.

A manifestat un interes aparte pentru muzică de mică, începând să compună la vârsta de 14 ani. Portman a studiat muzica la Universitatea din Oxford și apoi la Royal College of Music din Londra, unde și-a perfecționat abilitățile în compoziție și orchestrație. În timp ce studia la Oxford, a avut ocazia să scrie coloana sonoră pentru un lungmetraj creat de un student, o experiență decisivă care i-a dezvăluit interacțiunea fascinantă dintre muzică și imaginile în mișcare. Până în acel moment, Rachel Portman se concentrase în principal pe compoziția de muzică clasică, fără a lua în considerare o carieră în muzica de film. Dar realizarea faptului că ar putea combina pasiunea pentru muzică cu povestirea prin intermediul filmului a inspirat-o să urmeze acest drum.

După absolvirea studiilor, Portman a căutat oportunități în industria cinematografică și a început să compună pentru producții BBC și Channel 4. Prima sa partitură profesională a fost comandată de David Puttnam pentru filmul din 1982 – Experience Preferred… But Not Essential. În urma acestui succes inițial, a continuat să își construiască portofoliul lucrând la diverse filme britanice, precum Oranges Are Not the Only Fruit, Four Days in July și seria The Storyteller a lui Jim Henson.

Însă revelația lui Portman a venit atunci când a fost angajată să compună coloana sonoră pentru The Cider House Rules, un film din 1999 cu actorii Tobey Maguire, Delroy Lindo, Michael Cane, Charlize Theron și Paul Rudd, care i-a adus o nominalizare la Oscar. Cu toate acestea, partitura sa pentru Emma (1996), o adaptare a romanului lui Jane Austen, a făcut istorie, devenind prima femeie compozitor care a câștigat un premiu Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

Cariera lui Portman se întinde pe mai multe decenii, timp în care a compus partituri pentru peste 100 de filme. Lucrările ei au fost caracterizate ca fiind profund emoționale și având linii melodice distincte, îmbunătățind adesea arcul narativ și sensibil al filmelor pe care le compune. Pe lângă filme, Portman a compus muzică pentru seriale de televiziune precum The Man Who Knew Too Little și The Vicar of Dibley.

Rachel Portma este una dintre puținele femei care au obținut o recunoaștere semnificativă într-un domeniu predominant masculin.

A compus muzica unui film studențesc de succes, Privileged (1982), în care a jucat Hugh Grant, coleg de facultate la Oxford. A compus o operă, The Little Prince, bazată pe povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, a cărei premieră a avut loc la 31 mai 2003, la Houston Grand Opera.

Portman a fost decorată cu OBE (Officer of the Order of the British Empire) în 2010, pentru serviciile sale aduse industriei cinematografice și este membru de onoare al Worcester College, Oxford.

Rachel Portman este căsătorită din 1995 cu Uberto Pasolini, cunoscut pentru activitatea sa de producător de film, având împreună două fiice, născute în 1995 și 1998.

În calitate de compozitoare de muzică de film, Rachel Portman se inspiră adesea din experiențe și emoții personale, care pot fi îmbogățite inclusiv de viața de familie.

Caracterizându-și muzica, Portman a numit-o „fericită, tristă, amară, dulce”. „Cred că există un element de subminare. Nu este niciodată doar un singur lucru. Nu știu – asta mi-au spus și alți oameni. Nu e niciodată vorba despre o fericire completă sau o tristețe completă. Întotdeauna există puțină speranță alături de tristețe sau, dacă este vesel sau amuzant, întotdeauna există acel ceva aflat după colț care îl împiedică să fie complet amuzant. Acesta este modul în care aș descrie-o emoțional. Folosesc o mulțime de instrumente de suflat… De asemenea, îmi place scriu muzică melodică. Asta e foarte important pentru mine. Să am o temă”.

Sursa:

https://www.imdb.com/name/nm0006235/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Roberto Benigni, primul laureat non-englez la Oscar. „Cel mai important lucru este să continui să fii tu însuți”

Bob Fosse, singurul regizor care a câștigat un Oscar, un Tony și un premiu Emmy. Mentorul actriței Melanie Griffith

Scenaristul comunist de la Hollywood care a câștigat două Oscaruri. „Sunteți sau ați fost vreodată membru al Partidului Comunist?”

Rolul pentru care Al Pacino regretă că nu a primit un Oscar

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale