Un studiu confirmă că bebelușii formează amintiri. Atunci de ce nu ne amintim nimic?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un nou studiu publicat în revista Science pune la îndoială ipotezele actuale privind memoria infantilă. Acesta relevă că mințile bebelușilor formează, de fapt, amintiri, în ciuda fenomenului de „amnezie infantilă”, care presupune că nu ne putem aminti experiențe specifice din acea perioadă.

„Întotdeauna am fost fascinat de acest misterios punct gol pe care îl avem în istoria noastră personală”, a declarat pentru AFP Nick Turk-Browne, profesor de psihologie la Yale și autorul principal al studiului.

În jurul vârstei de un an, copiii devin învățăcei extraordinari – dobândesc limbajul, merg, recunosc obiecte, înțeleg legăturile sociale și multe altele.

„Cu toate acestea, nu ne amintim niciuna dintre aceste experiențe”

„Cu toate acestea, nu ne amintim niciuna dintre aceste experiențe – deci există un fel de neconcordanță între această plasticitate incredibilă și capacitatea de învățare pe care o avem”, a spus el.

Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, a emis ipoteza că amintirile timpurii sunt reprimate, deși de atunci știința a respins în mare măsură ideea unui proces activ de suprimare. În schimb, teoriile moderne se concentrează pe hipocampus, o parte a creierului esențială pentru memoria episodică, care nu este complet dezvoltată în copilărie, potrivit Science Alert.

Echipa lui Turk-Browne a folosit metode pe care laboratorul său le-a perfecționat de-a lungul anilor, colaborând cu familiile pentru a încorpora suzete, pături și animale de pluș în studiu pentru a-i menține implicați.

Hipocampul este activ în codificarea memoriei de la o vârstă fragedă

În total, 26 de sugari au participat la studiu, jumătate sub un an, jumătate peste. Creierele lor au fost scanate în timpul unei sarcini de memorie adaptate din studiile efectuate pe adulți.

Mai întâi, le-au fost prezentate imagini cu fețe, scene sau obiecte. Mai târziu, după ce au văzut alte imagini, li s-a prezentat o imagine văzută anterior, alături de una nouă.

„Cuantificăm timpul pe care îl petrec uitându-se la vechea imagine pe care au mai văzut-o, iar aceasta este o măsură a memoriei lor pentru acea imagine”, a declarat Turk-Browne.

Prin compararea activității creierului în timpul formării cu succes a memoriei față de imaginile uitate, cercetătorii au confirmat că hipocampul este activ în codificarea memoriei de la o vârstă fragedă.