Home » Istorie » Misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi cu totul altceva decât au crezut cercetătorii

Misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi cu totul altceva decât au crezut cercetătorii

Misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi cu totul altceva decât au crezut cercetătorii
Foto: @Zde/Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
Publicat: 24.04.2025

Considerat de peste 2.000 de ani drept primul „computer” din istorie, misteriosul Mecanism de la Antikythera a fost văzut drept un calculator analog spectaculos pentru epoca sa… dar poate nu a fost?

Un nou studiu sugerează că misteriosul Mecanism de la Antikythera ar putea fi, de fapt, doar o jucărie elaborată.

Cercetători de la Universitatea Națională din Mar del Plata (Argentina) au analizat configurația angrenajelor și a dinților acestora și au ajuns la concluzia că mecanismul nu ar fi fost funcțional.

Misteriosul Mecanism de la Antikythera nu ar fi funcționat niciodată

Până acum, se credea că grecii antici au folosit mecanismul pentru a calcula mișcările Soarelui, ale Lunii și ale planetelor, precum și eclipsele. Doar o parte a dispozitivului a supraviețuit, descoperită în epava unei corăbii în 1901, iar specialiștii încearcă de atunci să reconstituie întregul mecanism. Acest nou studiu se bazează pe lucrările anterioare ale astrofizicianului Mike Edmunds, de la Universitatea Cardiff (Țara Galilor), care a analizat forma dinților rotițelor și erorile de fabricație ce ar fi putut apărea.

„Conform presupunerilor noastre, erorile identificate de Edmunds depășesc limitele tolerabile necesare pentru o funcționare corectă. Așadar, fie mecanismul nu a funcționat niciodată, fie erorile reale au fost mai mici decât cele raportate de Edmunds”, scriu cercetătorii.

Ce aduce nou acest studiu este modul în care s-au combinat calculele privind dinții angrenajelor cu analiza erorilor posibile, de la variațiile în distanțarea dinților, până la dovezi privind neregularitățile în rotirea rotițelor, pentru a crea un model simulat mai detaliat.

Încă nu putem ști ce a fost acest mecanism

Până acum, existau doar indicii că mecanismul nu ar fi fost extrem de precis în redarea mișcărilor cerești, poate și din cauza cunoștințelor cosmologice limitate ale vremii. Dar acest studiu sugerează că dispozitivul, pur și simplu, nu ar fi funcționat deloc, notează Science Alert.

„Modelul nostru a arătat numeroase cazuri de blocare a rotițelor sau de decuplare, cauzate atât de distribuția aleatorie, cât și de cea sistematică a dinților”, spun cercetătorii.

Totuși, autorii recunosc că studiul are o doză semnificativă de speculație. Rămășițele mecanismului sunt incomplete, afectate de trecerea secolelor și de expunerea îndelungată la mediul marin, așa că multe concluzii se bazează pe presupuneri bine documentate.

Chiar și așa, aceste descoperiri ridică semne de întrebare: a fost mecanismul de la Antikythera un adevărat miracol ingineresc antic sau doar o piesă decorativă sofisticată? Viitoarele cercetări vor putea aprofunda această întrebare.

„Analiza noastră sugerează că ar trebui să fim prudenți atunci când presupunem că măsurătorile actuale ale fragmentelor reflectă perfect valorile lor inițiale. De asemenea, subliniază nevoia de cercetări suplimentare și de dezvoltarea unor tehnici mai rafinate pentru a înțelege cu adevărat acuratețea și funcționalitatea mecanismului de la Antikythera”, concluzionează echipa.

Cercetarea încă nu a fost evaluată inter pares și nu a fost publicată într-o revistă științifică, dar este disponibilă pe platforma arXiv.

Vă recomandăm să citiți și:

S-ar părea că piramidele egiptene antice nu erau doar pentru elite

Este posibil ca arheologii să fi descoperit canalul „pierdut” construit de unchiul lui Iulius Cezar

În urmă cu peste un mileniu, adevăratul Ragnar Lodbrok conducea o bătălie legendară care avea să-i asigure un loc în istorie

O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți