Unde ajung operele de artă după ce sunt furate din muzee?

Furturile spectaculoase de opere de artă atrag adesea atenția publicului, însă după dispariția din muzee începe, de multe ori, o „a doua viață” pentru aceste lucrări.

Unele ajung pe piața neagră, altele sunt folosite ca monedă de schimb în rețelele criminale sau devin instrumente de negociere între hoți și proprietari, scrie Il Post.

• Coiful de la Coțofenești a fost recuperat, anunță presa olandeză
• OpenAI, acuzată că a încalcat drepturile de autor asupra unor cărți pentru copii

Potrivit organizației Association for Research into Crimes against Art, furturile de opere de artă reprezintă a treia cea mai profitabilă activitate pentru criminalitatea organizată, după traficul de droguri și cel de arme. Acest tip de infracțiune este atractiv pentru rețelele criminale deoarece multe opere sunt relativ ușor de transportat. Picturile, de exemplu, pot fi scoase din rame și rulate. La fel, obiectele din metale sau pietre prețioase, pot fi demontate și vândute pe bucăți, mai arată Il Post.

Operele foarte celebre sunt mai greu de vândut

Paradoxal, operele foarte celebre sunt mai greu de vândut decât cele mai puțin cunoscute. Valoarea lor depinde nu doar de autor, ci și de documentele care certifică proveniența și autenticitatea. Fără aceste documente, un tablou devine practic imposibil de comercializat pe piața oficială a artei. În prezent există baze de date internaționale care monitorizează operele furate. Art Loss Register sau baza de date a Interpol sunt două dintre ele. Acest lucru face și mai dificilă revânzarea lor.

În multe cazuri, lucrările de artă furate nu sunt vândute direct. Ele sunt folosite ca garanții sau monedă de schimb în tranzacții ilegale. Mai pot fi utilizate pentru plata unor transporturi de droguri sau arme sau pot servi drept garanție în tranzacții financiare între grupări criminale. Detectivul britanic Dick Ellis descria aceste opere drept „bancnote de valoare uriașă”. În anii ’80, de exemplu, mai multe picturi furate de gangsterul irlandez Martin Cahill au fost folosite drept garanție pentru tranzacții cu diamante și pentru operațiuni financiare offshore.

Operele de artă furate, folosite în negocieri cu autoritățile

Multe lucrări furate nu mai sunt recuperate niciodată. Un exemplu celebru este jaful din 1990 de la Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston, când au dispărut 13 opere de artă, inclusiv lucrări de Vermeer, Rembrandt și Degas, evaluate la aproximativ 500 de milioane de dolari. Un alt caz notoriu este furtul tabloului „Nașterea Domnului” de Caravaggio, dispărut dintr-o biserică din Palermo în 1969 și niciodată recuperat.

Există și situații în care operele de artă furate sunt folosite pentru negocieri cu autoritățile. Deținuți sau membri ai rețelelor criminale pot oferi informații despre locul unde sunt ascunse lucrările în schimbul unor reduceri de pedeapsă. Un caz cunoscut este cel al traficantului italian Raffaele Imperiale, care a predat două picturi de Vincent van Gogh furate dintr-un muzeu din Amsterdam după ce a decis să colaboreze cu autoritățile.

După un furt, multe opere intră într-un circuit invizibil, în care pot rămâne ascunse ani sau chiar decenii. Unele ajung în colecții private clandestine, altele sunt distruse sau abandonate pentru a evita identificarea. Din acest motiv, recuperarea unor capodopere furate este adesea un proces lung și incert, iar în multe cazuri aceste lucrări nu mai revin niciodată în muzee.