Ce faci când copilul întreabă „de ce?” pentru a suta oară?
Copiii au o perioadă în care aproape orice lucru din jurul lor poate deveni motiv pentru o întrebare. De ce este cerul albastru? Cum respiră peștii? De unde vine ploaia? Cât de mare este Soarele? Pentru adulți, unele dintre aceste întrebări par simple, dar pentru un copil sunt începutul unui frumos drum binevenit pentru dezvoltarea lui.
Nu este nevoie ca părinții să aibă întotdeauna toate răspunsurile. Uneori, este suficient să căutăm împreună informația și să-l lăsăm pe copil să descopere singur lucruri noi. O enciclopedie pentru copii poate fi un astfel de punct de plecare, mai ales atunci când este bogat ilustrată și abordează subiecte care îi stârnesc deja interesul. Astăzi poate fi vorba despre animale, mâine despre corpul uman, iar peste câteva zile despre spațiu sau despre cum funcționează lucrurile.
Dar cum încurajezi curiozitatea asta, zi de zi, fără să simți că trebuie să ai de fiecare dată răspunsul perfect?
Copilul vede o frunză galbenă și te întreabă de ce nu mai este verde.
Poți să-i răspunzi imediat. Dar poți și să-l întrebi:
„Tu ce crezi că s-a întâmplat?”
Nu este un test și nici nu contează dacă răspunsul lui este corect. Poate spune că frunza s-a îngălbenit pentru că îi este frig. Poate își amintește că și anul trecut copacii arătau altfel toamna. Poate ridică din umeri.
Important este că îi dai ocazia să compare ce vede cu lucruri pe care le știe deja, să facă presupuneri și să-și formuleze propriile idei înainte să audă explicația ta.
Întrebarea ta îl va face să observe ceva la care nu se gândise. Alteori, va rămâne pur și simplu curios să afle răspunsul. Și una, și alta sunt la fel de bune.
Uneori întrebarea pe care o pune este simplă, dar răspunsul nu este chiar atât de ușor de explicat pe înțelesul unui copil.
Ideea este să-i explici clar, fără să pierzi esențialul și fără să intri din prima în toate detaliile.
Poți porni de la ideea de bază, în cuvinte familiare, și să vezi dacă pentru el este suficient. Dacă trece la altceva, probabil a aflat ce voia să știe în acel moment. Dacă vine imediat cu încă un „dar cum?” sau „și de ce?”, înseamnă că vrea să afle și mai mult.
Nu trebuie să ajungi din prima la explicația completă. De multe ori, copilul îți arată singur, prin întrebările care urmează, cât de mult vrea să aprofundeze subiectul.
Sunt lucruri ușor de explicat în câteva propoziții și lucruri care devin mult mai clare când copilul le vede.
Poate vrea să știe cum erupe un vulcan. Îi poți explica ce se întâmplă în interiorul lui, dar o imagine care arată vulcanul în secțiune, cu magma care urcă spre suprafață, poate face totul mult mai ușor de înțeles.
În alte situații, o carte, un atlas, o fotografie sau chiar o observație făcută împreună pot completa explicația.
În felul acesta, copilul descoperă treptat și că nu există o singură cale de a afla ceva. Uneori răspunsul vine dintr-o discuție, alteori trebuie căutat, văzut sau comparat.
Și se poate întâmpla ca, în timp ce căutați un răspuns, să apară firesc o altă întrebare. O imagine, un detaliu sau un cuvânt nou îi pot atrage atenția și pot duce conversația în altă direcție. Curiozitatea are adesea tocmai ritmul acesta: afli un lucru și, imediat, mai apare ceva de aflat.
Nu pentru toate întrebările trebuie să cauți imediat un răspuns într-o carte sau să vii pe loc cu o explicație. Uneori, e suficient să observați mai atent ce se întâmplă în jur.
Copilul vede că umbra lui este lungă dimineața, iar mai târziu pare mult mai scurtă. Vă puteți uita împreună unde este Soarele și în ce direcție cade umbra. Poate a doua zi își amintește singur și verifică dacă se întâmplă la fel.
Curiozitatea se poate vedea și fără un „de ce?”. Poate copilul încearcă să construiască din nou un turn care tocmai s-a prăbușit, dar schimbă felul în care așază piesele. O întrebare simplă precum „Ce ai schimbat de data asta?” îl poate ajuta să pună în cuvinte ceea ce a observat sau a descoperit singur.
Astfel de momente au un avantaj: copilul pornește de la ceva ce vede, atinge sau încearcă el însuși. Explicația nu mai rămâne separată de experiența lui, ci se leagă de ceva concret.
Există întrebări care apar o dată și dispar imediat. Și există perioade în care copilul pare că nu se mai satură de același subiect.
Poate câteva zile la rând sunt pisicile. Cum văd ele noaptea? De ce torc? La ce le folosesc mustățile?
Când un interes revine, merită să-l observi. Îți arată ce îl preocupă în perioada aceea și îți oferă un punct bun de plecare pentru alte descoperiri.
Poți să-i pui la îndemână o carte pe tema respectivă sau să profitați de ocaziile în care subiectul apare firesc în viața de zi cu zi. Dacă acum îl fascinează insectele, de exemplu, o plimbare în parc poate arăta altfel. Va observa poate lucruri pe lângă care înainte trecea fără să le acorde atenție.
Iar dacă peste două săptămâni interesul se mută complet în altă direcție, este la fel de firesc. Copiii pot trece repede de la un subiect la altul și pot găsi mereu alte lucruri care să le stârnească interesul.
Poate nu îți vei aminti toate întrebările pe care ți le-a pus copilul și nici el toate răspunsurile. Dar mai important decât să le țină minte pe toate este să învețe să întrebe, să caute și să privească mai atent atunci când ceva îi stârnește interesul.
Important este ca acel „de ce?”, „cum?” sau „unde?” să rămână pentru copil ceea ce este de fapt: un mod de a înțelege, puțin câte puțin, lumea din jur.