Home » Travelling » MEDITERANA vazuta de pe TRANSATLANTIC

MEDITERANA vazuta de pe TRANSATLANTIC

Publicat: 17.03.2008
Orice copil din lumea asta s-a visat macar o data strabatand marile si oceanele lumii. Iar cand traversezi o mare si ancorezi in trei tari pe parcursul unei singure saptamani, realizezi ca visul ti-a devenit realitate. Croaziera mea a fost de neuitat, periplul prin Spania, Franta si Italia oferindu-mi un cocktail mediteranean rarisim de cultura si civilizatie, de soare si lux.

Totul a inceput in portul olimpic Barcelona, singurul din zona capabil sa gazduiasca o nava de gabaritul lui Voyager of the Seas care, in anul 1999, cand a fost lansata la apa, detinea recordul de cea mai mare ambarcatiune de croaziera din intreaga lume. Gigantica si plina de sarm maritim pana la nivel de parama si colac de salvare, odata ce ajungi la bordul ei, orice termen de comparatie devine irelevant.
Dupa o prima noapte in care nu am resimtit deloc senzatia de rau de mare, gratie constructiei perfect hidrodinamice a navei, am ancorat in Villefranche-sur-Mer, oraselul cu cea mai veche atestare documentara de pe faimoasa Riviera Franceza, mai bine cunoscuta la noi drept Coasta de Azur.

De la Villefranche la Nisa

Odata ajunsi in micutul si cochetul Villefranche, turistilor imbarcati pentru croaziera li se ofera diverse ocazii de a vizita renumitele destinatii turistice care impanzesc la propriu Riviera. Transferul de pe nava in port se face cu niste vaporase a caror capacitate nu depaseste 50 de pasageri. De ce cu vaporase? Pentru ca portul din Villefranche nu permite acostarea unei nave de 138 de mii de tone greutate, cat cantareste Voyager of the Seas. in Villefranche, aproximativ 30-40 de autocare ii asteapta pe turisti la bordul lor, dupa ce acestia s-au decis in privinta urmatoarei destinatii.

Am ales pentru prima zi Nisa, fascinat de istoria si destinul acestui centru administrativ provensal intemeiat de cutezatorii navigatori greci in urma cu mai bine de 2.500 de ani si botezat cu numele zeitei grecesti a victoriei, Nike. Nisa este, de altfel, orasul francez cel mai ravnit de turisti in ultimii ani, dupa capitala Frantei, Paris, si se poate vizita in egala masura pornind de pe Promenada Engleza sau dinspre portul Lympia. Din orice parte ai privi, arhitectura e magnifica si unica. Numeroase vestigii amintesc de faptul ca, pe vremea tarilor Rusiei, Nisa era destinatia favorita a aristocratiei ruse. Catedrala Ortodoxa Sf. Nicolae este cel mai vechi lacas rusesc de cult din Europa de Vest. Construita in 1859, este astazi monument al patrimoniului cultural francez. Cupolele sale aurite zambesc cuminti din spatele cladirilor cu aspect provensalo-mediteranean care te intampina la tot pasul.

Coasta de Azur sau Coasta de Azov?

Calatorind prin Cannes si Monaco, doua orase-porturi de referinta ale Rivierei Franceze, mi-a fost dat sa aud si aceasta controversa, iscata mai ales in randul localnicilor bulversati de invazia multimilionarilor rusi din ultimii ani. Patura imbogatita a noii Rusii si-a facut, pare-se, din Coasta de Azur nu doar destinatia favorita de vacanta, ci si cartierul general, numarul proprietatilor detinute de aceasta sporind serios de la an la an. O plimbare prin cele doua orase – embleme ale artei, culturii si stilului de viata sofisticat al vechii Europe – este, de fapt, un tur prin istorie si printre civilizatii, la finalul caruia realizezi ca te-ai mirat ca un copil tot timpul. Aveai si de ce: in stanga se perindau vilele lui Michael Jackson, Madonna, Bill Gates, Mick Jagger, Bono Vox, in timp ce pe dreapta se insiruiau palatele opulente ale milionarilor rusi…

Locul unde s-a nascut Renasterea
Croaziera isi continua cursul nestingherit, iar dupa o noapte de navigat pe Mediterana, a doua zi suntem in Florenta, cel mai bogat si puternic oras-cetate din Evul Mediu italian. Capitala a provinciei Toscana, Florenta este un regal pentru turistul insetat de arta, cultura, istorie, intrigi, catedrale, bresle, Medici, bucatarie italiana, marochinarie, farmec, cochetarie si chiar un pic de fast. Mai ales daca te nimeresti in Florenta primavara, in perioada agitata a carnavalului.

Italia Magna e Meravigliosa!

Dupa Florenta, periplul continua cu vizitarea orasului intemeiat in Antichitate pe cele sapte coline. Roma este, probabil, cea mai importanta destinatie turistica a Italiei. O vizita aici ar fi incompleta fara turul cetatii-stat Vatican.
Odata ajuns in centrul mondial al catolicismului, impresia pe care ti-o lasa Basilica San Pietro este de grandoare combinata cu povara a peste 1.900 de ani de istorie. Muzeul Vaticanului gazduieste Capela Sixtina, unde capodoperele lui Michelangelo Buonarotti si ale altor titani ai Renasterii indura cu stoicism asaltul zilnic al zecilor de mii de turisti si, in egala masura, fulgerele aparatelor de fotografiat.
Calatoria mea se incheie cu popasuri in sudul vesnic insorit al Italiei, la Napoli si Palermo, doua orase care, la fel ca Nisa, au fost fondate in Antichitate, de catre colonistii greci.

Facts

Un munte de otel

Voyager of the Seas apartine companiei Royal Carribean, lider de piata in domeniul turismului maritim. Daca faimosul Titanic masura in lungime 269 de metri, Voyager ajunge la nu mai putin de 311. Se inalta din apa la peste 37 de metri si are o latime maxima de 48. Echipat cu sase motoare Wartsila-Vasa, colosul dezvolta viteza de 22 noduri (aprox. 41km/h) si poate gazdui fara probleme cifra halucinata de 3.114 pasageri, pe langa cei 1.500 de membri ai echipajului. Nava este compartimentata pe 14 etaje si ofera orice facilitate imaginabila. Exista la bord un patinoar, un perete pentru rock climbing, o piscina, un cazinou, spa si centru de fitness, doua night-cluburi, o biblioteca, internet cafe, trei restaurante, un miniteren de golf, un teren de baschet si chiar o pista de atletism. Toate acestea pe o nava care cantareste 138.000 de tone…
Traseul lui Voyager nu este insa limitat la Marea Mediterana. Fiind o nava de croaziera incadrata in categoria transatlanticelor, Voyager of the Seas a navigat pe aproape toate oceanele lumii. Rutele sale turistice cuprind Marea Caraibelor, Mediterana, Pacificul de Nord si Alaska, Marea Nordului si Scandinavia. Totusi, in ultimii doi ani, nava a fost repartizata pentru croaziere in sudul Marii Mediterane. Calatoriile dureaza o saptamana si au ca punct de pornire Barcelona, iar ca punct de sosire si retur – Palermo din Sicilia.

www.royalcarribean.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia