Formula unu de Valencia

Edilii care au gestionat in ultimii 30 de ani dezvoltarea Valenciei ar trebui sa figureze la loc de cinste in orice manual de urbanism. Asta pentru ca, in ultimele decenii, dintr-o asezare comuna, care nu punea mare pret pe istoria, traditiile si infatisarea sa, orasul spaniol s-a reinventat fericit si spectaculos de cateva ori, devenind astazi una dintre cele mai cautate destinatii de vacanta din lume. Paradoxal, totul a inceput cu un dezastru. Pana in a doua jumatate a secolului trecut, Valencia era taiata in doua de fluviul Turia. Albia acestuia, navigabila, era la fel de lata ca Sena la Paris sau Dunarea la Budapesta, iar Turia era exploatat la fel de frumos: restaurante pe apa, vaporase de croaziera, poduri maiestuoase, fiecare cu propria sa identitate arhitectonica. In 1957 insa, in urma unei furtuni, fluviul a iesit furios din matca si a produs inundatii cu adevarat devastatoare: pentru cateva saptamani, orasul a fost efectiv scufundat sub ape, in unele locuri, adancimea acestora ajungand si la cinci metri! Zeci de oameni si-au pierdut vietile si mai multe cladiri au fost distruse. Dupa ce apele s-au retras, municipalitatea valenciana a hotarat, ca masura de siguranta, devierea completa a cursului fluviului. In prezent, acesta nici macar nu mai intra in oras, varsandu-se in Mediterana prin doua canale ce ocolesc Valencia.

In urbe a ramas, asadar, o uriasa albie goala… care, in cele din urma, a fost exploatata genial. In ea a fost zamislita Jardi del Turia, un imens lant verde compus din gradini de flori, fantani, grupuri statuare, parcuri luxuriante cu palmieri si plante exotice, centre sportive in aer liber cu accesul tot liber, locuri generoase de joaca precum Parque Gulliver, circuite pentru biciclisti si amatori de jogging si sali de concerte precum El Palau de la Musica Valenciana. „Fluviul verde“ era o ocazie unica in lume pentru arhitecti – astfel ca, la inceputul anilor ’90 ai secolului XX, Santiago Calatrava Valls si Félix Candela au indraznit sa imagineze un proiect fabulos, care a si castigat licitatia organizata de primaria valenciana. In extremitatea estica a fostei albii, a fost ridicat Ciutat de les Arts i les Ciències (Orasul Artelor si al Stiintelor), un complex futurist care te lasa la propriu cu gura cascata; mie mi-a dat straniul sentiment ca sunt protagonistul unui film SF, ca ma aflu pe alta planeta, una locuita de o civilizatie mult mai avansata decat cea umana. Compus din Muzeul Stiintelor Principe Felipe, cinematograful Imax si planetariumul L’Hemisfèric, parcul L’Oceanografic, gradina L’Umbracle si Opera Reina Sofia, Orasul Artelor... este, pe buna dreptate, cea mai titrata lucrare arhitectonica din istoria recenta. In aceeasi perioada in care Calatrava isi construia masterpiece-ul, in Valencia a inceput si restaurarea vechiului oras medieval, operatiune care s-a incheiat de curand. Cladiri inalte si colorate, un paienjenis de stradute foarte inguste, precum cele din Napoli, multe turnuri (printre cele mai spectaculoase, Torres de Quart si Torres de Serrano), catedrale (Seu), bazilici si palate medievale, statui, zona Barri del Carme cu taverne in care mananci in voie octopus si sepia prajita si bei o bere nefiltrata sau un vin rosu, o atmosfera exotica si inedita, pe care am mai intalnit-o doar la Barcelona si care este data de imbinarea bizara dintre arhitectura europeana gotica (centrul Llotja) si aerul exotic, mediteranean al palmierilor si al unor flori dintre cele mai neobisnuite – aceasta ar fi, pe scurt, Valencia cea veche, o cetate care-ti da impresia ca este vie, nu conservata.

Pentru a avea imaginea completa a orasului, se cuvine sa amintesc si de felul traditional de mancare al valencienilor – paella, orez prajit in tigaie (exclusiv la foc de lemne) si servit cu fructe de mare sau cu carne. Cea mai gustoasa paella se gaseste in zona Malvarosa, pe plaja Mediteranei, unde se inghesuie o sumedie de restaurante vechi, printre care si La Pepica, localul preferat al scriitorului Ernst Hemingway.
Gratie atributelor sale si inteligentei cu care acestea au fost puse in valoare in ultimul deceniu, Valencia se afla pe agenda celor mai importante festivaluri culturale si manifestari sportive europene. Am putea spune ca era normal ca aici sa poposeasca si cea mai spectaculoasa competitie automobilistica din lume. Grand Prix-ul de Formula 1 a avut loc la Valencia intre 22 si 24 august, iar Descopera a ajuns acolo ca invitat al echipei ING Renault. Sa asisti in direct la un astfel de eveniment, mai ales din postura de insider, cu acces VIP in loja ING din clubul Paddock si in pit-ul inginerilor de la ING Renault, este o ocazie singulara de a face cunostinta cu uriasul mecanism care se pune in miscare pentru desfasurarea unui eveniment ce dureaza doar trei zile.

Valencia Street Circuit, care strabate bulevardul Juan Carlos I Marina si ajunge in proximitatea portului Valencia, este un proiect conceput de mogulul F1 Bernie Ecclestone si de presedintele Comunitat (adica al provinciei autonome Valencia) Francisco Camps, in urma cu 2 ani. Pentru finalizarea circuitului, Camps a cheltuit 23 de milioane de euro. In weekendul in care a avut loc cursa, din vanzarea de bilete, din contractele de publicitate si din veniturile adiacente provenite din turism, Valencia a castigat 70 de milioane de euro. Circuitul are o lungime de 5,4 km si o latime de 14 m, este catalogat cu un indice de dificultate medie si permite o viteza maxima de 323,3 km/h. Inginerii de la ING Renault mi-au dezvaluit ca, desi acesta a fost anul inaugural al circuitului, cei doi piloti ai echipei, dublul-campion mondial Fernando Alonso si Nelson Piquet Jr., il pot strabate, teoretic, cu ochii inchisi. Echipamentul de simulare al echipei ING Renault este realizat de catre un producator care lucreaza si pentru US Army – de la fotorealismul de pe ecran, la senzatiile fizice pe care Alonso si Piquet le experimenteaza in simulacrul de masina, intre virtual si real nu prea mai este vreo diferenta.

De altfel, este incredibil de avansat nivelul hi-tech pe care-l presupune o cursa de Formula 1. Fiecare masina e construita pe tiparul jucariilor Lego – totul este modular si detasabil. Bolizii ING Renault au fiecare cate 1.000 de piese. Toate acestea sunt monitorizate gratie unui senzor care, in timpul curselor, transmite nonstop informatii catre computerele inginerilor. In functie de informatiile primite, se stabileste strategia echipei si se iau decizii capitale: cate opriri va efectua pilotul, cati litri de benzina se vor pune la urmatoarea oprire, cu ce tipuri de cauciucuri se va face schimbul, plus alte minime ajustari care se mai pot opera in timpul stationarii. Evident, toate informatiile obtinute ii ajuta pe ingineri inclusiv sa modifice si sa upgradeze bolidul pentru cursa urmatoare. Alonso si Piquet au mecanici comuni, dar echipele lor de ingineri sunt diferite, fiecare team numarand 15 oameni. Pentru o singura cursa de F1, ING Renault are un personal total care variaza intre minimum 80 si maximum 100 de oameni. In pit-ul inginerilor te simti ca intr-o nava spatiala, peste tot sunt monitoare, computere si casti de transmisie. De altfel, in loja ING din clubul Paddock, toti invitatii au fost dotati cu Kangooroo TV, un ingenios sistem de televiziune special conceput pentru F1. Pe un ecran de 10 inci si de dimensiunile unui PDA, am putut sa fiu propriul regizor al transmisiei cursei, alegand sa urmaresc competitia din masina oricarui pilot sau din perspective de ansamblu.
In concluzie, spectacolul unui Grand Prix F1 savurat intr-un oras precum Valencia este o experienta pe care toti amatorii de automobilism, cultura si hi-tech ar merita sa o incerce macar o data in viata. Tip: daca va faceti din timp rezervarile la avion si la hotel pentru anul urmator, costurile sunt destul de accesibile.

Text de Marc Ulieriu
Foto: Marc Ulieriu, Shutterstock, Northfoto